DCBusiness Comunicate de presa Sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare

Sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare

Tractor pe câmp / FOTO: Freepik
Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, în perioada 22 noiembrie 2024, ora 10:00 – 28 noiembrie 2024, ora 23:59.

Transmiterea documentelor în vederea validării se va realiza prin intermediul aplicaţiei informatice aferente programului, pusă la dispoziție pe site-ul instituției, la secțiunea programului.

Criteriile de eligibilitate pentru validarea dealerilor și conţinutul dosarului de validare sunt prevăzute în ghidul de finanțare disponibil pe site-ul AFM.

După parcurgerea etapei de validare a dealerilor, solicitanții persoane fizice - producători agricoli, se vor putea înscrie în program prin intermediul dealerilor validați.

”Deschiderea sesiunii de validare a dealerilor în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare reprezintă un moment esențial în sprijinul agriculturii românești. Prin acest program, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, ne propunem să înlocuim echipamentele agricole vechi și poluante cu utilaje noi, eficiente și prietenoase cu mediul.
După validarea dealerilor care se vor înscrie în program, va urma etapa în care producătorii agricoli – persoane fizice - vor putea merge direct la acești dealeri pentru înscriere și achiziționarea de tractoare și echipamente agricole moderne. Este un pas important către modernizarea și promovarea sustenabilității agriculturii românești, pentru un viitor mai verde.”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Sunt eligibile pentru a beneficia de ajutor de stat în cadrul programului persoanele fizice care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare, care dețin atestat de producător și care vor preda spre casare un tractor, mașină agricolă autopropulsată sau autovehicul uzate.

Comunicate de presa Vezi toate articolele