Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se numără menţinerea unor cote scăzute ale Dunării la intrarea în ţară, imposibilitatea de a repune în funcţiune unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă pe parcursul lunii noiembrie 2026 şi existenţa în continuare a riscului de apariţie a unei crize în alimentarea cu energie electrică, cauzat de lipsa unor rezerve de putere şi energie suficiente pentru echilibrarea sistemului la orele de vârf de consum, precizează reprezentanţii ministerului.
"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării Sistemului Electroenergetic Naţional, inclusiv prin creşterea producţiei din toate sursele disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului, astfel cum se prevede în hotărârea publicată în Monitorul Oficial", subliniază sursa citată.
Conform Hotărârii publicate în Monitorul Oficial, pe durata stării de alertă, în scopul diminuării impactului riscului generat de seceta hidrologică, se menţine aplicarea măsurilor şi lucrărilor de intervenţie în regim de urgenţă, aşa cum au fost dispuse prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2026 pentru stabilirea unor măsuri operative etapizate în vederea asigurării debitelor şi nivelurilor necesare Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă în perioada stării de alertă.
"În funcţie de evoluţia situaţiei operative şi de necesităţile identificate în procesul de implementare a măsurilor, instituţiile prevăzute în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2026 sunt sprijinite de instituţii şi autorităţi publice centrale şi locale. Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării Sistemului electroenergetic naţional, inclusiv prin creşterea producţiei tuturor surselor disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului", se menţionează în actul normativ.