DCBusiness Comunicate de presa Rompetrol anunţă finalizarea reviziei generale a rafinăriei Petromidia. 30 de companii au participat la lucrări

Rompetrol anunţă finalizarea reviziei generale a rafinăriei Petromidia. 30 de companii au participat la lucrări

Petromidia
Rompetrol Rafinare anunţă că a fost finalizată revizia generală a rafinăriei Petromidia.

Rompetrol Rafinare a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și modernizare a unităților. Instalațiile vor intra etapizat în fluxul de producție, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp.

Astfel, compania a terminat cu succes o nouă revizie generală a celei mai mari rafinării din România, în programul agreat și transmis tuturor acționarilor, la începutul lucrărilor pornite în data de 8 martie.

„Revizia generală din acest an a avut un grad de complexitate foarte ridicat, cu mai multe programe de modernizare, menite să ne sprijine obiectivele operaționale și pe cele de siguranță. Au fost mobilizate cele mai relevante companii din industrie care activează în regiune și, prin eforturile colegilor noștri din Rompetrol Rafinare și Rominserv, repornim în condiții optime unul dintre principalii piloni ai stabilității energetice din România”, a declarat Florian Daniel Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

Lucrările au fost coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol), care s-a asigurat că toate proiectele, indiferent de dimensiune și importanță operațională, au fost executate de subcontractori, conform cerințelor beneficiarului reviziei – Rompetrol Rafinare.

Proiectele de dezvoltare implementate în cadrul reviziei au necesitat o investiție de circa 85 de milioane de dolari

Printre cele mai notabile sunt cele care au vizat înlocuirea reactoarelor din instalația de Hidrofinare Motorină, modernizarea și schimbarea unor componente și subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalația de Cocsare Întârziată. La acestea se adaugă și finalizarea lucrărilor de reconstrucție a instalației de Hidrocracare Blândă (MHC).

Lucrările au fost executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România și din alte țări europene, cu expertiză vastă în proiecte de asemenea anvergură. Pe tot parcursul reviziei, reprezentanții acestor companii au avut întâlniri operaționale și de protecția muncii cu specialiștii din Rompetrol Rafinare și Rominserv, în acord cu politicile de siguranță și securitate ale Grupului KMG International.

Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie și necesară implementată de Rompetrol Rafinare, cu o ciclicitate de 4 ani, menită să asigure un grad ridicat de siguranță, atât instalațiilor tehnologice, cât și angajaților de pe platformă.

Realizarea reviziei generale din Petromidia a fost finalizată cu succes, în ciuda contextului fiscal neprielnic, în care Rompetrol Rafinare, dar și alte entități ale Grupului KMG International, sunt vizate de suprataxări care scad competitivitatea de business a companiilor.

Cu toate acestea, Rompetrol Rafinare crede în crearea unui cadru favorabil pentru viitoare investiții în capacitățile de producție, în cazul în care o potențială dezvoltare a activelor operaționale se va dovedi viabilă.

Pe tot parcursul reviziei, din stocuri proprii și cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania a asigurat necesarul de carburanți de pe piața internă și a onorat livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare.

În 2024, Rompetrol Rafinare vizează procesarea a circa 5 milioane de tone de materii prime, din care să obțină randamente ridicate și volume mari de produse albe – 2,19 milioane de tone de motorine, respectiv 1,34 milioane de tone de benzine.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Comunicate de presa Vezi toate articolele