DCBusiness Actualitate Stiri Rinat Ahmetov are un nou business adaptat războiului

Rinat Ahmetov are un nou business adaptat războiului

Rinat Ahmetov
Rinat Ahmetov, mult imp cel mai bogat ucrainean, a început o nouă afacere care este adaptată războiului care are loc la ora actuală în Ucraina.

O oțelărie ucraineană deținută de miliardarul Rinat Akhmetov a început să construiască adăposturi prefabricate și să le trimită soldaților care luptă împotriva Rusiei pe linia frontului.

Capsulele pot rezista la lovituri de obuze de 150 de milimetri odată îngropate la 1,5 metri sub pământ, a declarat producătorul de oțel Metinvest Holding LLC. Ele pot fi folosite ca ascunzători în timpul atacurilor, cantine sau băi de campanie.

În timp ce un astfel de adăpost costă aproximativ 200.000 de grivne (5.450 de dolari), compania a livrat deja 10 dintre ele pe front în mod gratuit și se așteaptă să producă 20 de unități în fiecare lună. Produsul finit poate fi expediat în mai multe bucăți, fiecare cântărind 50 de kilograme și asamblat după livrare, ceea ce face posibilă transportarea bunkerului de către o echipă mică de persoane.   

Unitățile sunt produse la uzina Metinvest din Zaporojie, orașul unde se află centrala nucleară care este sub asediul rușilor.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a avut un impact serios asupra afacerilor Metinvest. Combinatul siderurgic Azovstal al companiei din sud-estul țării a devenit un simbol al rezistenței la începutul acestui an, când Rusia a bombardat complexul în care se aflau trupele ucrainene.

Ahmetov este cel mai bogat om din Ucraina și deține System Capital Management, cel mai mare conglomerat industrial din țară, cu investiții în metalurgie, minerit și energie. El are o avere netă de 5,6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Citește și: Cel mai bogat oligarh din Ucraina renunță la trustul său media

Rinat Ahmetov își va transfera afacerea media către statul ucrainean.

Cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, a anunțat că firma sa de investiții, System Capital Management (SCM), iese din domeniul media, în conformitate cu o lege din 2021 care vizează limitarea influenței oligarhilor.

Ahmetov a declarat că Media Group Ukraine (MGU) va transfera licențele pentru canalele sale de televiziune și presa scrisă către statul ucrainean și va înceta activitățile media online.

Omul de afaceri a declarat că societatea sa de investiții SCM nu a putut să își vândă afacerile media în condiții de piață din cauza conflictului militar și a perioadei de șase luni stabilite de legislația ucraineană pentru vânzarea activelor media.

"În calitate de cel mai mare investitor privat din economia ucraineană, am declarat în repetate rânduri că nu am fost niciodată și nu intenționez să fiu un oligarh", a spus Rinat Ahmetov într-o declarație pentru Reuters.

Averea lui Ahmetov în septembrie 2021 era estimată la 10 miliarde de dolari. La începutul anului 2022, omul de afaceri se afla pe primul loc în topul Forbes din Ucraina.

"Legea împotriva oligarhilor" este menită să protejeze politica și activitatea statului ucrainean de influența celor mai bogați oameni din țară. Persoanele recunoscute ca oligarhi vor fi incluse într-un registru special și vor fi limitate în anumite acțiuni, ca de pilsă, li se va interzice să finanțeze partide politice. Citește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.