DCBusiness Comunicate de presa ONRC anunţă schimbări privind actualizarea obiectului de activitate al societăţilor

ONRC anunţă schimbări privind actualizarea obiectului de activitate al societăţilor

Foto: pexels.com
Un termen limită pentru înregistrarea menţiunii privind actualizarea obiectului de activitate, în conformitate cu noua clasificare, pentru societăţi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi familiale (IF) nu este prevăzut, precizează Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Începând cu 1 ianuarie 2025, a intrat în vigoare CAEN Rev.3, o versiune actualizată a Clasificării Activităților din Economia Națională, aprobată prin Ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17.04.2024.  

Această schimbare presupune ca societățile, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare. Astfel că, la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) a fost stabilită procedura necesară pentru implementarea acestei actualizări, asigurându-se conformitatea cu noile reglementări.

Această nouă versiune a Nomenclatorului CAEN este conform cu Nomenclatorul de activități utilizat în cadrul Comunității Europene – Rev.2.1 (implementat la nivel european începând cu 1.01.2025), potrivit REGULAMENTULUI DELEGAT (UE) 2023/137 AL COMISIEI din 10 octombrie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire, informează ONRC. 

Având în vedere Ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17.04.2024 și calendarul de implementare inclus în regulamentul menționat mai sus, precizăm că nu este prevăzut un termen limită pentru înregistrarea mențiunii privind actualizarea obiectului de activitate și nici sancțiuni în acest sens.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, profesioniștii completează Cererea de înregistrare în registrul comerțului (original), în care precizează obiectul principal de activitate conform CAEN Rev. 3. Cererea de înregistrare în registrul comerțului se depune prin intermediul portalului de servicii on-line, la ghișeu sau prin transmitere prin intermediul serviciilor de poştă/curierat și se soluționează de către registratorul de registrul comerțului. 

În toate cazurile care implică actualizarea obiectului de activitate, oficiul registrului comerțului emite, cu titlu gratuit, un nou certificat de înregistrare, precum şi informații punctuale la zi din registrul comerțului.

Subliniem faptul că, în cadrul actualizării obiectului de activitate conform CAEN Rev.3, persoanele fizice autorizate (PFA) vor putea înregistra un număr maxim de 5 clase de activități conform codului CAEN, iar întreprinderile individuale vor putea înregistra un număr maxim de 10 clase de activități conform codului CAEN.

Aceste limite sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) , respectiv art. 24 alin. (1) din OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Comunicate de presa Vezi toate articolele