DCBusiness Actualitate Funcționarii publici s-ar putea bucura de alte beneficii. Tot bănești

Funcționarii publici s-ar putea bucura de alte beneficii. Tot bănești

Distanța dintre locul de muncă și serviciu e destul de mare
Angajații din administrația publică locală care nu locuiesc în localitatea în care lucrează ar putea primi înapoi banii dați pe transportul spre serviciu. Măsura decontării acestor cheltuieli se regăsește într-o propunere legislativă adoptată tacit de deputați.

Inițiativa adoptată fără dezbatere de către deputați ar putea da posibilitatea celor ce lucrează în cadrul instituțiilor de interes local și județean să solicite și să primească înapoi sumele cheltuite pentru efectuarea navetei către și dinspre serviciu.

Dar, pentru a putea solicita decontarea cheltuielilor cu naveta, aceste persoane vor trebui să locuiască într-o altă localitate decât cea în care este situată primăria sau consiliul local unde lucrează. Este cazul acelor funcționari publici care, spre exemplu, au locul de muncă în București, dar domiciul stabil într-o comună sau oraș situate la o oarecare distanță de Capitală. 

Citește și Amendă rutieră. Modalități de plată în 2019

Documentul nu stabilește și limitele sau modul de decontare a cheltuielilor cu naveta, aceste detalii urmând să fie stabilite printr-un nou act normativ, respectiv prin norme metodologice elaborate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și aprobate printr-o hotărâre de Guvern.

Actualitate Vezi toate articolele