DCBusiness Energie Criza carburanților. Urluescu (AFEER): Ca să rezolvi problema, fie tai de la accize şi TVA, fie îi ajuţi doar pe cei vulnerabili

Criza carburanților. Urluescu (AFEER): Ca să rezolvi problema, fie tai de la accize şi TVA, fie îi ajuţi doar pe cei vulnerabili

Laurențiu Urulescu
Preşedintele AFEER, Laurenţiu Urluescu, susține că rezolvarea crizei energetice trece prin competiţie și ajutoare ţintite pentru consumatorii vulnerabili, nu prin măsuri generale de plafonare sau subvenții pentru toată lumea.

Cea mai importantă pe o piaţă este competiţia, iar ca sa rezolvi o problemă de criză ar trebui să tai din ce încasezi, respectiv accize sau TVA, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu.

"Cea mai importantă este competiţia. În orice piaţă, că vorbim de energie, că vorbim de orice, este competiţia, care rezolvă cel mai mult. Când intri în piaţă (cu măsuri de plafonare etc. - n. r.) nu poate să iasă bine şi nu rezolvi problema. Deci, ca să rezolvi problema, îţi mai tai din apetit (ca stat - n. r.), adică tai din ce încasezi din produsul final, respectiv accize, TVA şi aşa mai departe sau ai nişte ajutoare ţintite către cei care au nevoie sau către cei care, fără ajutor, ar duce la o propagare a inflaţiei. Ar trebui un ajutor pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili", a spus Urluescu pentru Agerpres.

Acesta a subliniat că ajutoarele acordate de stat pe zona de gaze naturale reprezintă mai degrabă un efort din partea companiilor producătoare de energie.

"Dacă ar fi pe energie electrică, la fel, ar trebui ajutaţi consumatorii vulnerabili, nu toată lumea. Pe zona de petrol, problema este la cel care livrează la consumator produsul final. Pe partea de gaze naturale, faptul că se asigură un gaz la un preţ sub preţul pieţei de la furnizor, automat face ca furnizorul, adăugând marja sa plus taxe, tarife reglementate, să ducă preţul destul de jos. Adică, ne aşteptăm să fie chiar sub plafonul de 0,31 de bani. Repet, toate ajutoarele trebuie date la cei care au, într-adevăr, nevoie. La toată lumea e frumos, poate e plăcut pentru unii, dar nu ştiu dacă are sens totuşi un efort în cazul acesta. Nu este un efort al statului, ci este un efort companiilor care dau gaz la un preţ mult sub preţul pieţei", a explicat preşedintele AFEER.

Guvernul ar urma să aprobe, în şedinţa de joi, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind criza carburanţilor.