DCBusiness Evenimente Evenimente 2019 Upgrade Romania II Alexandru Ivan: Am deblocat investițiile pentru CN Aeroporturi

Alexandru Ivan: Am deblocat investițiile pentru CN Aeroporturi

Alexandru Ivan, directorul CN Aeroporturi
Alexandru Ivan, directorul CN Aeroporturi, a declarat la conferința Upgrade Romania - Ediția II: Soluții pentru finanțarea marilor proiecte de investiții ale României, că s-a reușit deblocarea unei părți importante din investiții.

Directorul CN Aeroporturi a spus că semnat contractul pentru calea de rulare Delta, pentru care s-au încheiat lucrările de proiectare iar lucrările vor începe în luna Octombrie.

Directorul Alexandru Ivan a mai precizat că a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare și a Pistei II.

Ivan a ținut să precizeze că pentru calea de rulare Delta nu s-au mai căcut investiții de 25 de ani iar pentru Piasta II de aproximativ 27 de ani.

Bogdan Neacșu (CEC): Este îmbucurător interesul pentru dezvoltarea infrastructurii

Un alt lucru pe care l-a menționat Alexandru Ivan este că: ”Suntem pe ultima sută de metri pentru finalizarea exproprierilor iar în următoarele săptămâni, două, maximum trei, vom primi banii de la Ministerul Transporturilor pentru exproprieri”.

Șeful CN Aeroporturi a mai spus că din decembrie se va demara și procedura de consultanță pentru noul aeroport, iar cel târziu în primăvară/vară, se va demara procedura de licitație, cu clauze suspensive.

Noul aeroport va avea în componență două piste, două terminale, 25 de porți de îmbarcare și 64 de locuri noi de parcare.

Alexandru Ivan a mai abordat și problema manipulării bagajelor, respectiv a companiilor de handling. Oficialul a declarat că acestor companii li s-au impus noi norme pentru operarea pe aeroport.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Upgrade Romania II Vezi toate articolele