Amenzi de Sărbători. Pentru ce fapte puteţi fi buni de plată

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, încep să curgă și amenzile specifice sezonului. Este vorba, în primul rând de cele pentru comercializarea bateriilor de artificii și a petardelor, complet interzise în România. În plus, mai sunt amenzile pentru consumul de băuturi alcoolice în spații publice.

La categoria materiilor pirotehnice, sunt permise cele care conțin o cantitate de explozibil de sub 3 grame, precum artificii, steluțe, granule scânteietoare, pocnitori. Totuși, ele pot fi folosite numai de persoanele care au împlinit 16 ani. Ignorarea acestor norme atrage după sine nu numai amenzi usturătoare, dar chiar și închisoarea.

Concret, comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice altele decât cele permise se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei. Dacă pe ambalajul respectivelor materiale nu sunt trecute în limba română o serie de detalii, cum ar fi denumirea, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, dar și pericolele generate de păstrarea și manipularea lor, amenzile prevăzute în legislația merg de la 5.000 la 7.500 de lei.

În plus, dacă articolele pirotehnice sunt folosite în locuri interzise, amenda este cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei.

Băuturi alcoolice

În privința băuturilor alcoolice, consumul acestora este interzisă în spații publice, pe stradă, pe stadion, etc. Prins cu paharul sau cu sticla, amenda urcă până la 500 de lei. Legea 61 din 1991 conține o listă cu astfel de locuri, unde lichidul bahic nu este permis.

Printre altele, este vorba de parcuri, săli de spectacole, autobuze, gări, mai pe scurt pretutindeni acolo unde sunt mulți oameni și unde există o sumedenie de spații special amenajate: baruri, terase, restaurante, etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0885
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0879
USD
Azi 4.3738
Diferența -0.0296
Zi precendentă 4.4034
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0885 RON
USD flag1 USD = 4.3738 RON
GBP flag1 GBP = 5.8384 RON
CHF flag1 CHF = 5.4659 RON
AUD flag1 AUD = 2.8509 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1153 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0289 RON
NOK flag1 NOK = 0.4332 RON
SEK flag1 SEK = 0.4612 RON
XAU flag1 XAU = 589.7493 RON
Monede Crypto
1 BTC = 490663.82RON
1 ETH = 17970.24RON
1 LTC = 425.18RON
1 XRP = 10.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21647.790.04%
BET-BK4208.840.06%
BET-EF1178.710.06%
BET-FI78212.50-0.79%
BET-NG1592.390.20%
BET-TR50246.660.04%
BET-TRN48580.730.04%
BET-XT1863.16-0.03%
BET-XT-TR4234.06-0.03%
BET-XT-TRN4104.16-0.03%
BETAeRO1005.902.89%
BETPlus3161.710.06%
RTL48493.580.04%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel