Ajutorul de deces se majorează în 2022

cimitir_03824100
Suma care se acordă în cazul decesului se majorează
În proiectul bugetului pentru anul 2022, care a fost adoptat luni de Guvern, este majorat și ajutorul de stat pentru deces.

Astfel, în bugetul pe 2022 este prevăzută majorarea ajutorului de la 5.380 de lei la 6.095 lei, începând cu 1 ianuarie 2022.

Însă acest sprijin de stat se acordă diferențiat, în funcție de statulul persoanei decedate.

Suma maximă de de 6.095 de lei se va acorda persoanelor asigurate în sistemul public de pensii sau în cazul decesului un pensionar.

O sumă mai mică, respectiv 3.048 de lei, va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului.

Ajutor de înmormântare. Cum se acordă ajutorul social și câți bani revin familiei defunctului

Cum se obțin acești bani

Potrivit Legii 263/2010, ajutorul de deces se acordă după caz, pe baza unor documente transmise fie prin serviciile poștale, fie în format electronic, pe baza certificatului de deces. Acest lucru înseamnă că banii trebuie solicitați, deoarece ei nu vin automat. Banii se virează în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea cererii. 

În cazul în care este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, dar care nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților, Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut. Singura diferență este că ajutorul primit pentru decesul unui membru de familie va fi jumătate din cuantumul stabilit inițial.

Ajutorul de deces se calculează prin raportarea la câștigul salarial brut lunar. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close