AFM suspendă lansarea programelor de finanțare până la formarea noului Guvern

afm-2025_06360900
Programe AFM 2025
Informaţia momentului de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță suspendarea lansării tuturor programelor de finanțare în desfășurare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru mâine, 19.06.2025, la ora 10:00. Decizia survine în contextul negocierilor din ultimele zile privind constituirea unui nou Guvern, care are ca scop asigurarea echilibrului și a stabilității atât la nivel guvernamental, cât și în gestionarea alocărilor bugetare.

„Negocierile din ultimele zile în ceea ce privește constituirea unui nou Guvern au scopul de a aduce echilibru și stabilitate, tocmai de aceea este important ca noul guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare în funcție de nevoile actuale ale populației.

AFM își va păstra poziția și va promova finanțarea programelor de mediu care au direct impact asupra mediului, implicit asupra calității vieții oamenilor. Este important ca lucrurile să fie făcute pe rând, cu răbdare și înțelepciune, tocmai de aceea suspendarea programelor AFM este un argument solid pentru ca prioritățile guvernului să poată fi onorate” - a declarat Florin Bănică, președintele AFM.

AFM își reafirmă angajamentul de a susține proiectele de mediu cu impact direct asupra calității vieții și protejării mediului înconjurător, dar consideră că acest moment de suspendare este necesar pentru ca noile priorități guvernamentale să poată fi stabilite într-un mod echilibrat, sustenabil și transparent. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close