Adrian Negrescu, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Coșea

negrescu-jos_15496700
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre cel care a fost profesorul Mircea Coşea.

Profesorul de economie Mircea Coşea a încetat din viaţă. Adrian Negrescu a vorbit despre relaţia pe care a avut-o cu acesta.

"L-am cunoscut pe domnul profesor Mircea Coşea acum 12 ani, într-o emisiune de televiziune în care îmi făceam curajul de a trece din spatele butoanelor în zona de public speaking în calitate de project manager la o companie de servicii financiare. De atunci am rămas conectați, discutând ore în șir în emisiuni, la telefon şi în ocazii private despre business, politică şi viaţa personală. Îmi aduc aminte că tot timpul mă întreba ce mai fac Ana şi Andrei, era ca un bunic aflat la distanţă", povesteşte Adrian Negrescu.

Citiţi şi: Mircea Coșea nu mai este. Elena Cristian: „Un analist excepțional, cu o modestie rară”

"Dincolo de relaţia personală, l-am apreciat pentru puterea incredibilă de a sintetiza informația economica, de a vorbi simplu, pe înțelesul tuturor despre 'afacereză'. De multe ori am fost pe aceeași lungime de undă, în alte situații ne-am 'războit' în declaraţii, inclusiv în presă. Trecerea lui în neființă reprezintă o mare pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a mai transmis Negrescu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close