Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European

Monika Baciu |
Data publicării:
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik

Acordul UE-Mercosur nu se poate aplica fără avizul CJUE și votul Parlamentului European. Ministrul Florin Barbu avertizează asupra impactului asupra fermierilor români

Acordul UE-Mercosur nu va fi aplicabil până când CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene - n.r.) nu se pronunţă, iar dacă se va forţa punerea lui în aplicare, fără decizia CJUE şi fără votul în Parlamentul European, lucrurile vor degenera la nivelul Comisiei Europene şi preşedinta Ursula von der Leyen se va confrunta cu o moţiune de cenzură, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, într-o emisiune la Prima TV.

"Până când CJUE nu se pronunţă, acordul cu Mercosur nu va fi aplicabil. În Parlamentul European s-a dat un vot corect. Foarte mulţi europarlamentari din Polonia, din Italia, din grupul PPE, au votat pentru trimiterea acordului Mercosur la CJUE. (...) Îi felicit pe europarlamentarii PSD pentru că s-au opus şi au votat pentru trimiterea acestui acord către CJUE. (...) Sunt convins că dacă se va forţa pentru a fi pus în aplicare acordul, fără decizia CJUE şi fără votul în Parlamentul European, lucrurile vor degenera la nivelul Comisiei Europene şi sunt sigur că doamna Ursula von der Leyen va avea parte de o moţiune de cenzură în Parlamentul European", a spus ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că acordul, pentru a intra în vigoare, trebuie votat în Parlamentul European.

"Nu cred că este legal, din punct de vedere juridic, ca acest acord să fie ratificat într-un singur stat pentru a intra în vigoare pentru că trebuie să aibă votul politic din Parlamentul European. Sunt anumite conflicte juridice în acest acord. Sunt convins că CJUE se va pronunţa foarte repede pe acordul Mercosur, într-o săptămână. Apoi, în toate statele, inclusiv în Consiliul de Miniştri ai Agriculturii, dar şi al Economiei şi al Afacerilor Externe, vor fi negocieri intense de a se modifica şi a se aduce acest acord în Parlamentul European pentru votul final. Ulterior, fiecare stat trebuie să-l ratifice în parlamentul naţional", a explicat Barbu.

Ministrul a precizat că nu se opune total acordului UE-Mercosur şi susţine zona de comerţ liber.

"Susţin partea de comerţ liber. Eu nu am spus că Mercosur nu este bun, dar atunci când deschizi o piaţă liberă, fără anumite condiţionalităţi, fără studii de impact, se poate transforma totul într-o zonă de dumping, astfel încât se va distruge agricultura şi fermierii din România. La nivelul Comisiei Europene, România are cei mai mulţi fermieri. Peste două milioane de cetăţeni trăiesc din agricultură. Acest impact privind liberul comerţ cu Mercosur ar putea avea efecte negative şi să afecteze o populaţie foarte mare în România. De aceea, am solicitat Comisiei Europene, încă din iulie 2025, împreună cu omologul meu francez, garanţii de bun simţ pentru fermierii români şi pentru fermierii europeni. Am solicitat ca acest acord să fie facultativ timp de doi ani pe partea de agricultură", a arătat ministrul Barbu.

El a menţionat, totodată, că ţările care fac parte din zona Mercosur nu au aceleaşi condiţionalităţi şi standarde de calitate şi de utilizare a pesticidelor ca în Uniunea Europeană.

"Mercosur nu este decât un acord economic şi de interese ale anumitor companii care vor să importe şi să inunde pieţele din Uniunea Europeană cu produse de slabă calitate, cu produse care pot afecta sănătatea românilor şi a cetăţenilor din Uniunea Europeană. Am solicitat ca fiecare stat să licenţieze companiile care vor să facă import din zona Mercosur, dar nu s-a vrut acest lucru, companiile urmând să fie aprobate de către Comisia Europeană", a mai afirmat Florin Barbu.

Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.

Cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă şi 11 abţineri, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care solicită un aviz juridic din partea CJUE cu privire la acord.

Temeiul juridic al Acordului de parteneriat UE-Mercosur şi al Acordului comercial interimar va fi acum revizuit de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Parlamentul European va continua examinarea textelor, în aşteptarea avizului CJUE. Numai după prezentarea avizului juridic, Parlamentul European va putea vota pentru a aproba sau nu acordul, menţionează PE într-un comunicat.

Negocierea acordului comercial între UE şi blocul Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi Bolivia) se desfăşoară încă din anul 1999. Aceste negocieri au fost conduse de Comisia Europeană în numele statelor UE. Germania, ţară cu o economie axată pe exportul de produse industriale, se numără printre cele interesate de încheierea acordului comercial cu Mercosur, ce va înlesni accesul acestor produse pe piaţa sud-americană, acesta fiind şi un argument al Comisiei Europene în favoarea acordului.

În contrapartidă, produsele agricole sud-americane, care în general beneficiază de un avantaj de cost în faţa celor europene şi de standarde de mediu mai relaxate, vor putea pătrunde mai uşor pe piaţa UE, situaţie care dezavantajează fermierii europeni şi statele UE cu sectoare agricole puternice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0007
Zi precendentă 5.0936
USD
Azi 4.3411
Diferența -0.0161
Zi precendentă 4.3572
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.3411 RON
GBP flag1 GBP = 5.8734 RON
CHF flag1 CHF = 5.4922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1493 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0274 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4806 RON
XAU flag1 XAU = 687.7477 RON
Monede Crypto
1 BTC = 0.00RON
1 ETH = 0.00RON
1 LTC = 0.00RON
1 XRP = 0.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27146.151.46%
BET-BK5426.791.20%
BET-EF1471.281.62%
BET-FI101608.060.21%
BET-NG2006.382.37%
BET-TR63569.671.46%
BET-TRN61406.721.46%
BET-XT2345.451.41%
BET-XT-TR5369.121.41%
BET-XT-TRN5200.531.41%
BETAeRO963.240.24%
BETPlus3937.241.40%
RTL61202.321.53%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel