Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

DCBusiness Team |
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi Mercosur.

Acordul comercial UE-Mercosur va fi semnat sâmbătă la Asuncion, în Paraguay, marcând finalul a 25 de ani de negocieri între Uniunea Europeană şi statele Mercosur şi crearea oficială a uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de locuitori.

Ceremonia de semnare va avea loc în prezenţa preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, care se vor întâlni cu preşedintele Paraguayului, Santiago Pena, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Mercosur. Acordul va fi semnat, în numele Uniunii Europene, de comisarul pentru comerţ şi securitate economică, Maros Sefcovic. După ceremonie, cei trei lideri vor susţine o conferinţă de presă, programată în jurul orei locale 13:15 (17:15 CET), transmisă în direct pe EBS, conform Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Textul a fost aprobat în cadrul UE cu sprijinul a 21 din cele 27 de state membre, dar nu intră automat în vigoare după semnare, ci mai trebuie parcurse şi alte etape în cadrul ambelor blocuri. A

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0934
Diferența 0.0011
Zi precendentă 5.0923
USD
Azi 4.2955
Diferența -0.0235
Zi precendentă 4.319
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0934 RON
USD flag1 USD = 4.2955 RON
GBP flag1 GBP = 5.8461 RON
CHF flag1 CHF = 5.5599 RON
AUD flag1 AUD = 3.0161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1471 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0274 RON
NOK flag1 NOK = 0.4443 RON
SEK flag1 SEK = 0.4772 RON
XAU flag1 XAU = 689.9950 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298365.26RON
1 ETH = 8854.23RON
1 LTC = 231.18RON
1 XRP = 6.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27373.570.46%
BET-BK5541.740.54%
BET-EF1465.310.31%
BET-FI104848.510.61%
BET-NG1965.000.11%
BET-TR64102.160.46%
BET-TRN61921.090.46%
BET-XT2370.820.42%
BET-XT-TR5427.200.42%
BET-XT-TRN5256.790.42%
BETAeRO992.64-0.34%
BETPlus3969.420.45%
RTL61538.640.48%

Comunicate de presa

CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

BAT mizează pe dovezi științifice pentru transformarea afacerii sale

În cadrul unei sesiuni de informare cu presa...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel