A murit Paul Allen, cofondator al Microsoft

Simona Haiduc |
Data publicării:

Miliardarul Paul Allen, fondator în 1975 împreună cu Bill Gates al gigantului american din domeniul informaticii Microsoft, a murit luni la vârsta de 65 de ani ca urmare a unui cancer, au anunţat familia şi compania sa Vulcan într-un comunicat.

"Cu o mare tristeţe anunţăm moartea fondatorului nostru Paul Allen, cofondator al Microsoft", a scris compania Vulcan, fondată şi deţinută de Paul Allen. Comunicatul precizează că omul de afaceri a decedat, luni după-amiază, 15 octombrie 2018, în urma complicaţiilor unui limfom non-Hodgkin, la Seattle".

La începutul lunii octombrie, Paul Allen a anunţat că boala, tratată prima dată în 2009, a recidivat, dar că medicii sunt "optimişti". "Fratele meu a fost o fiinţă remarcabilă în toate privinţele", a subliniat, în același comunicat, sora miliardarului, Judy.

Allen a părăsit Microsoft în 1983 pentru a fonda şi prezida această companie de investiţii cu sediul la Seattle care gestionează active din cultură, imobiliare, media şi sport. Averea sa era estimată luni seară la 20,3 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Paul Allen "a creat produse, experienţe şi instituţii magice şi făcând aceasta a schimbat lumea", a declarat într-un comunicat CEO Microsoft, Satya Nadella. El a fost proprietarul echipei de fotbal american Seattle Seahawks.

"Pasiunea sa pentru joc, combinată cu hotărârea sa calmă, au condus la o organizaţie model, atât pe teren, cât şi în afara acestuia", a salutat într-un comunicat preşedintele Ligii naţionale de fotbal american (NFL), Roger Goodell. "A muncit fără odihnă alături de consilierii noştri medicali pentru a identifica noi metode de a face jocul mai sigur", a scris Goodell, exprimând "cele mai profunde condoleanţe" familiei acestuia din partea întregii NFL.

"Ne lipseşti. Îţi mulţumim. Te iubim", a scris pe Twitter echipa de baschet Portland Trail Blazers, aflată tot în proprietatea sa.

Paul Allen a fost, de asemenea, cunoscut pentru acţiunile sale filantropice, în special în domeniul sănătăţii. El mai este fondatorul Stratolaunch, o companie care a construit un avion uriaş capabil să lanseze rachete în spaţiu, testat în prezent în California.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393827.06RON
1 ETH = 13432.35RON
1 LTC = 354.27RON
1 XRP = 9.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel