7 proiecte primesc finanțare de la stat în valoare de 194,27 milioane lei

Matei Ion |
Data publicării:
Eugen Teodorovici a semnat acordul de finanțare a celor 7 firme
Eugen Teodorovici a semnat acordul de finanțare a celor 7 firme

Ministrul Finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a semnat miercuri alte şapte noi acorduri de finanţare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor majore (807/2014), care vor crea aproape 800 de noi locuri de muncă şi vor contribui cu peste 211 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele şi impozitele suplimentare plătite.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort cele şapte proiecte aprobate vor crea 778 noi locuri de muncă, au o valoare totală de 620,94 milioane de lei, iar ajutorul de stat pentru finanţarea acestora este de 194,27 milioane lei. Aceste proiecte vor contribui cu 211,54 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele şi impozitele suplimentare plătite.

"Toate acordurile aprobate sunt o dovadă clară a sprijinului pe care Guvernul îl acordă investiţiilor cu impact major în economie. Aceste proiecte de mare anvergură semnate de anul trecut până în prezent vor genera peste 5.200 de locuri de muncă, iar valoarea contribuţiei la dezvoltarea regională va depăşi 1,4 miliarde de lei. Le urez succes tuturor investitorilor în implementarea şi finalizarea proiectelor", a declarat ministrul Finanţelor.

Printre beneficiarii celor şapte noi acorduri de finanţare se află Detergenţi SA (proiectul de investiţii vizează înfiinţarea unei fabrici de detergenţi pentru spălat rufe de tip capsulă, destinaţi pieţei europene, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 29,05 milioane de lei) şi Hirschmann România SRL (proiectul de investiţii vizează extinderea capacităţii de producţie cabluri utilizate în industria auto - pentru zona saşiu, respectiv pentru sistemul de frânare, suspensie, ABS şi direcţie -, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 57,7 milioane de lei).

O altă companie este Irum SA, al cărei proiect de investiţii vizează mărirea capacităţii de producţie.

"Prin aceasta, societatea doreşte să producă în continuare tractoare forestiere (TAF), tractoare agricole şi piese de schimb/componente pentru tractoare, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 9,8 milioane de lei", precizează MFP.

Proiectul companiei Minet vizează extinderea capacităţii de producţie, prin aceasta societatea doreşte să producă materiale neţesute similare cu cele produse în prezent (pâsle) şi pentru industria auto, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 5,7 milioane de lei, iar cel al societăţii MPO Prodivers Rezistent are ca obiect extinderea capacităţii de producţie a pieselor ambutisate prin achiziţionarea de echipamente şi utilaje de producţie necesare pentru dotarea unităţii de producţie existente. Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 48,7 milioane de lei.

În cazul Romaqua Group, proiectul urmăreşte extinderea capacităţii de producţie apă oligominerală naturală plată Aquatique prin construcţia unei noi hale şi achiziţia de echipamente. Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 28,32 milioane de lei.

Nu în ultimul rând, Smart Wood România doreşte, cu proiectul său, să extindă capacitatea de producţie prin achiziţia de echipamente pentru producerea de beţe din lemn pentru industria alimentară. Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 15 milioane de lei.

În anul 2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, ceea ce presupune finanţarea unor proiecte de investiţii de cel puţin 5 miliarde de lei.

Ministerul Finanţelor Publice administrează schema de ajutor de stat, instituită prin HG nr. 807/2014, care are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor cu impact semnificativ în economie prin finanţarea activelor corporale şi necorporale aferente proiectelor de investiţii.

Ceremonia de semnare a celor şapte noi acorduri de finanţare s-a desfăşurat în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9695
Diferența -0.0035
Zi precendentă 4.973
USD
Azi 4.6078
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6085
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9695 RON
USD flag1 USD = 4.6078 RON
GBP flag1 GBP = 5.8126 RON
CHF flag1 CHF = 5.1124 RON
AUD flag1 AUD = 3.0018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6662 RON
CAD flag1 CAD = 3.4003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4304 RON
XAU flag1 XAU = 330.7911 RON
Monede Crypto
1 BTC = 322875.50RON
1 ETH = 16325.62RON
1 LTC = 487.74RON
1 XRP = 2.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.06%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17014.87 0.51%
BET-BK 3110.42 0.20%
BET-FI 60179.39 -0.86%
BET-NG 1225.07 0.66%
BET-TR 35303.81 0.51%
BET-TRN 34490.09 0.51%
BET-XT 1450.78 0.38%
BET-XT-TR 2976.41 0.38%
BET-XT-TRN 2912.70 0.38%
BETAeRO 1081.26 -0.32%
BETPlus 2509.56 0.47%
RTL 37383.24 0.50%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel