Prin introducerea interzicerii cumulului pensie-salariu nu se va crea o criză în domeniile sănătății sau educației, spune premierul Florin Cîțu, pentru că „sunt foarte mulți profesori tineri sau medici care vor să lucreze”.
În următoarele trei săptămâni, autoritățile Statelor Unite vor întreprinde câteva atacuri cibernetice împotriva Rusiei, ca răspuns la ampla operațiune de spargere a rețelei guvernamentale americane, descoperită la sfârșitul anului 2020, susține cotidianul New York Times, citând surse proprii.
Ciocniri între poliţişti şi rezidenţi au izbucnit duminică într-o suburbie a Atenei, după o fermă intervenţie a forţelor de ordine pentru a impune respectarea lockdown-ului care a provocat indignare în ţară.
Copii minori pot ieși din țară numai pe baza pașaportului (sau actului de identitate dacă au 14 ani) și numai însoțiți de cel puțin un adult, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali.
Atacul cibernetic a speculat o vulnerabilitate a programului de e-mail de la Microsoft și a dus la piratarea PC-urilor a peste 60.000 de organizații de pe tot globul. Potrivit Microsoft, în spatele atacului s-ar afla hackerii chinezi.
Cei care sunt născuți azi poate că nu sunt cei mai îndrăzneț membrii al zodiacului, dar din când în când faceți lucruri care îi șochează chiar și pe cei care vă cunosc bine. Vor fi destul de multe astfel de ocazii în acest an. Disponibilitatea dvs. de a risca poate chiar șoca!
Astrele vor aduce câte o schimbare nativilor din aceste 4 zodii, iar planul care va fi cel mai reprezentativ pentru aceste schimbări va fi cel al dragostei și al banilor.
Din cauza vulnerabilităţii softului de email al Microsoft, companie al cărui co-fondator este omul de afaceri Bill Gates, care a condus o lungă perioadă de timp compania devenită un gigant mondial în domeniul IT, omenirea riscă să se confrunte cu o altă criză globală, avertizează agenția...
Un laborator aflat în apropierea orașului italian Siena a venit cu un tratament cu anticorpi pentru COVID-19 despre care dezvoltatorii săi spun că va fi de 80 de ori mai puternic decât cel care a fost administrat fostului președinte american Donald Trump, în zilele cele mai critice ale bolii.
Oamenii de știință din Marea Britanie și China, au confirmat, prin studii de laborator, perspectivele pozitive pe care thapsigargin, un medicament existent, le reprezintă pentru tratamentul COVID-19. Rezultatele au arătat că preparatul nu este numai de sute de ori mai eficient decât alți agenți...
Oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității Washington din St. Louis au confirmat temerile medicilor. Într-un articol publicat în revista Nature Medicine, ei prezintă rezultatele unui ultim studiu ce arată că cele trei noi tulpini cu răspândire rapidă ale virusului SARS-CoV-2...
Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Focşani, că pentru modificarea legii salarizării este nevoie de voinţă politică, iar angajaţii din sistemul de stat ar trebui remuneraţi în funcţie de performanţa fiecăruia.
Meghan Markle și prințul Harry s-au căsătorit în 2018, înainte de a renunța la funcția de membru al familiei în 2020. Potrivit rapoartelor, prințului i s-a dat o poreclă neplăcută de către personalul regal.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut vineri oamenilor să nu irosească speranţa creată de vaccinuri prin încetinirea eforturilor de combatere a pandemiei care continuă să afecteze puternic multe ţări, informează AFP.
Marea Britanie va putea amenda începând de luni cu 200 de lire sterline persoanele care nu prezintă la aeroport un nou document justificativ cerut în cadrul restricţiilor antiepidemice pentru a putea călători în străinătate sau care invocă motive false pentru a ieşi din ţară, a anunţat vineri...
în 2017, un raport confidențial, citat de săptămânalul german Der Spiegel, a ajuns la concluzia că „capacitatea NATO de a sprijini logistic desfășurarea rapidă pe un teritoriu vast al unui stat aliat s-a diminuat de la încheierea Războiului Rece, proces acutizat de aderarea statelor din fostul...
Kremlinul este mai mult ca sigur că Statele Unite vor introduce noi sancțiuni împotriva Rusiei. ”Din ceea ce au spus unii și alții la Washington, la nivel oficial și mai puțin oficial, am înțeles că, pornind de la mecanismul pus în mișcare de Washington, va urma a doua parte a sancțiunilor", a...
Papa Francisc a aterizat vineri la Bagdad, în prima vizită a unui suveran pontif în Irak, unde se va întâlni cu greu încercata comunitate creştină din această ţară, transmite EFE.
Cel puțin unu din șapte copii și tineri a fost afectat în cea mai mare parte a ultimului an de reguli de limitare a deplasărilor, cu riscuri pentru sănătatea mintală și bunăstarea socio-emoțională, susține UNICEF.
Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a făcut recent mai multe declarații cu privire la reglementările din domeniul relațiilor de muncă.
Informația conform căreia Donald Trump își vinde vila din Palm Beach alimentează zvonurile care spun că fostul lider de la Casa Albă ar avea probleme financiare.
Statele Unite au anunţat joi noi sancţiuni comerciale împotriva Myanmarului "ca răspuns la lovitura militară şi la escaladarea violenţei împotriva protestatarilor paşnici", transmite vineri AFP.
Aparent, era spațială este după colț, cel puțin așa consideră compania californiană Gateway Foundation care a lansat planurile pentru un hotel în stilul unei nave de croazieră care ar putea pluti într-o bună zi deasupra atmosferei Pământului.
Deși tulpina britanică devine din ce în ce mai răspândită, fiind detectate și alte tulpini ale virusului, experții au concluzionat că panica nu este justificată, dar este important să fim vigilenți.
Probabil toți dorim ca prima lună a primăverii să aducă un soare mai prietenos, mai multă căldură și trezirea naturii la o nouă viață, dar și bucurii pe toate planurile. Despre martie 2021, astrologii afirmă că este, în general, o perioadă favorabilă din punct de vedere financiar. Unii însă vor...
Un cutremur de magnitudine 5,8 pe scara Richter s-a înregistrat joi seară, cu puţin înainte de ora 21.00 locală, în regiunea Elassona, în apropiere de oraşul Larissa în centrul Greciei, a anunţat Observatorul Naţional al Institutului de Geodinamică din Atena, citat de agenţia de presă ANA.
Israel, Austria şi Danemarca au anunţat joi seara oficial o alianţă al cărei scop este dezvoltarea şi producerea de noi generaţii de vaccinuri împotriva COVID-19, transmite AFP.