Rezultate cautare "PUTIN" | Pagina 285

Dacă astăzi va exista un consens în cadrul coaliției de guvernare privind o formă finală a acestei legi, proiectul de lege va fi depus săptămâna aceasta în Parlament, asumat de toate cele trei partide aflate la guvernare astăzi și ar urma să fie adoptat în procedură de urgență.

Informații conform cărora rușii ar fi utilizat arme chimice în Mariupol au început să apară în spațiul public, orașul fiind în pragul colapsului.

În fiecare an, Guvernul României are un program de internship dedicat tinerilor, studenților sau absolvenților.

Autoritățile au luat o hotărâre importantă atunci când au decis să acorde să acorde cei peste 2.200 de lei pe an.

În perioada 6-9 aprilie 2022 a avut loc cea de-a VII-a ediție a Forumului Economic de la Delphi (Grecia). Evenimentul abordează provocările emergente care pot influența agendele naționale și regionale și promovează politici de creștere durabilă și responsabilă din punct de vedere social pentru...

Vă prezentăm un grupaj al celor mai importante ştiri pentru această dimineaţă. 

Marea Britanie şi-a exprimat luni temerea că forţele preşedintelui rus Vladimir Putin ar putea să utilizeze muniţii cu fosfor alb (WP) la bombardarea portului ucrainean Mariupol, aflat sub asediu de peste 40 de zile, potrivit dpa.

Coaliţia de guvernare a convenit, luni, măsurile din pachetul "Sprijin pentru România".

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat ce se întâmplă cu măsura de amânare a ratelor. 

Ministrul Finanţelor a anunţat ce a făcut ca să mai reducă din cheltuielile personale. În timp ce românii abia mai fac faţă scumpirilor la alimentele de bază şi la facturi, Câciu spune că îşi schimbă maşina pe motorină cu una pe benzină.

Elena Cristian, analist DC Business, a vorbit despre programul "Sprijin pentru România", anunţat luni seara de către liderii coaliţiei PSD-PNL-UDMR.

Vladimir Putin l-a primit luni, la Kremlin, pe cancelarul austriac Karl Nehammer.

Armata rusă nu va mai suspenda deloc operaţiunile în Ucraina până nu se ajunge la un acord, a anunţat Serghei Lavrov.

Administrația Prezidențială i-a retras lui Băsescu indemnizația lunară (de 75% din cea pe care o primește Președintele în funcție).  

Un expert rus a avansat un termen în care războiul s-ar opri cât și condițiile în care acest lucru se va putea întâmpla.

Protopopul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei) Andriy Pinciuk l-a acuzat pe patriarhul Moscovei, Kiril, că a binecuvântat acțiunile trupelor ruse în Ucraina, pe care le-a numit ”crime morale”.

Economia României va înregistra un avans modest, de 1,9%, în 2022, iar riscurile rezultate de pe urma crizei din Ucraina sunt ridicate, susţine Banca Mondială, într-un raport publicat duminică.

Costul asigurării navelor comerciale care navighează spre porturile din Marea Neagră a scăpat de sub control, devenind un obstacol uriaș în calea transportului de mărfuri rusești din regiune.

Joe Biden va face din nou presiuni asupra Indiei pentru a adopta o poziție mai fermă față de războiul Rusiei din Ucraina, în timpul unei întâlniri virtuale cu premierul Narendra Modi, înainte de un dialog între miniștrii de externe și ai apărării din ambele părți.

Persoanele fizice și cele juridice beneficiază de la începutul lunii aprilie 2022 și până la finalul lunii martie 2023 de o nouă plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. 

Asociaţia Fermierilor din România (AFR) trage un semnal de alarmă.

Vă prezentăm un grupaj cu cele mai importante ştiri pentru această dimineaţă.

Potrivit oficialilor ucraineni, au fost descoperite peste 1.200 de cadavre în zona Kievului, după retragerea forţelor ruse.

Ucraina reclamă că trupele ruseşti ar fi furat material radioactiv de la centrala nucleară de la Cernobîl.

Caz uluitor: o femeie care e decedată de 23 de ani a fost amendată. 

Duminică are loc congresul extraordinar al PNL în care este ales noul preşedinte al formaţiunii, funcţie pentru care candidează doar Nicolae Ciucă.

Decizie drastică a Ucrainei, în ceea ce priveşte relaţiile economice cu Rusia, ţara invadatoare.

Când o încărcătură de motorină rusească nu este o încărcătură de motorină rusească? Răspunsul este: Atunci când Shell, cea mai mare companie petrolieră europeană, îl transformă în ceea ce comercianții numesc un amestec leton.

NATO ia o poziţie fermă şi lucrează la un nou plan în contextul războiului declanşat de Putin în Ucraina.

Vladimir Putin a numit un nou comandant pentru a conduce războiul din Ucraina.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0676
Diferența -0.0035
Zi precendentă 5.0711
USD
Azi 4.3529
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.3561
Schimb
in

Opinii

Oameni pe strada

FT: România riscă să repete colapsul din 2010

Guvernul de la București a dat startul...

Eugen Rădulescu
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

De ce poate fi periculoasă vânzarea unui pachet de 5% din Romgaz, Nuclearelectrica sau Transgaz

Problema listării la bursă a unor companii de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel