DCBusiness Actualitate Ziua de lucru de 13 ore încinge spiritele în Grecia. Proteste și acuzații de sclavie modernă

Ziua de lucru de 13 ore încinge spiritele în Grecia. Proteste și acuzații de sclavie modernă

Grecia. Foto: Freepik.com
Grecia adoptă o lege care permite zile de muncă de 13 ore în sectorul privat.

Deputaţii greci au adoptat joi un proiect de lege controversat care introduce posibilitatea unei zile de lucru de 13 ore în sectorul privat, denunţat de sindicate şi de opoziţie ca fiind "un adevărat Ev Mediu al muncii", transmite France Presse.

După două zile de dezbateri aprinse, o majoritate a deputaţilor, în special cei de dreapta aflaţi la putere, au votat în favoarea acestui text propus de guvernul conservator, care prevede că, în schimbul unei remuneraţii suplimentare, un angajat poate lucra până la 13 ore pe zi pentru un singur angajator, într-un număr limitat de zile pe an.

Una dintre principalele formaţiuni de opoziţie, Syriza (stânga), a refuzat să participe la vot, criticând o "monstruozitate legislativă, o dereglementare a muncii care atacă (...) drepturile fundamentale" ale lucrătorilor, potrivit lui Christos Giannoulis, purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar.

De două ori, pe 1 octombrie şi marţi, Grecia s-a trezit parţial paralizată de o grevă generală de protest împotriva acestei reforme.

Într-o ţară în care economia şi-a revenit după criza financiară, dar rămâne afectată de salariile mici, posibilitatea de a lucra 13 ore pe zi există deja, dar numai dacă un angajat are doi sau mai mulţi angajatori.

"Acum oferim posibilitatea (unui angajat) de a efectua aceste ore suplimentare la acelaşi angajator, fără deplasare, cu o remuneraţie majorată cu 40%", a susţinut în Parlament ministrul muncii şi securităţii sociale, Niki Kerameus.

Ea a dat asigurări că acest lucru se va face pe bază de voluntariat şi că niciun angajat nu va putea fi obligat să o facă.

Kerameus a insistat asupra faptului că, în opinia sa, "există lucrători care solicită să lucreze mai multe ore", în special în sectorul turismului, unul dintre principalele motoare ale economiei în timpul verii, unde chelnerii, personalul hotelier şi bucătarii lucrează zile întregi.

Durata legală a timpului de lucru zilnic în Grecia este în prezent de opt ore, cu posibilitatea de a efectua până la trei ore suplimentare.

Criticii proiectului denunţă puternica dereglementare a pieţei muncii iniţiată de premierul Kyriakos Mitsotakis de la venirea sa la putere în 2019.

"Ziua de 13 ore nu a apărut din senin", a subliniat Nikos Androulakis, liderul principalului partid de opoziţie, Pasok (centru-stânga). "Este noua verigă dintr-un lanţ de demontare metodică a drepturilor lucrătorilor", a adăugat el.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele