DCBusiness Actualitate Stiri Ucraina a anunţat câte milioane de tone de mărfuri au fost exportate prin coridorul de la Marea Neagră

Ucraina a anunţat câte milioane de tone de mărfuri au fost exportate prin coridorul de la Marea Neagră

Cargo / Foto: Freepik
Milioane de tone de mărfuri au fost exportate de Ucraina de la crearea coridorului prin Marea Neagră.

Ucraina a susţinut luni că a exportat şapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă, transmite AFP.

"Două sute de nave au exportat şapte milioane de tone de mărfuri", a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Printre aceste mărfuri se numără "cel puţin cinci milioane de tone de produse agricole ucrainene", a spus el pe Telegram.

În luna august, Kievul a înfiinţat un coridor maritim între porturile sale sudice de la Marea Neagră şi strâmtoarea Bosfor, la câteva săptămâni după ce Moscova s-a retras din acordul privind trasportul de cereale dintre cele două ţări aflate în război.

Pe 27 octombrie, Ucraina a declarat că a exportat 1,3 milioane de tone de mărfuri. Cifra de şapte milioane, salutată luni de preşedintele Volodimir Zelenski, sugerează că exporturile au crescut brusc în luna noiembrie.

"Coridorul nostru maritim continuă să funcţioneze", şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Zelenski.

Luni, 31 de nave se încărcau în trei porturi din sudul Ucrainei, iar alte 30 treceau prin coridor în ambele sensuri, potrivit ministrului Kubrakov.

Retragerea Rusiei din acordul de cereale în această vară a îngrijorat multe ţări africane, sud-americane şi chiar asiatice, dependente de exporturile ucrainene.

De atunci, Moscova a ameninţat că va viza navele care sosesc sau părăsesc porturile ucrainene, precum şi infrastructurile portuare şi cele destinate cerealelor în august şi septembrie. Kiev susţine că Rusia urmăreşte să îi blocheze exporturile, esenţiale pentru economia sa, în timp ce Moscova asigură că atacă doar ţinte militare. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.