DCBusiness Actualitate Trump a anunţat că aşteaptă un semn din partea Chinei, înainte să aplice tarifele de 104%

Trump a anunţat că aşteaptă un semn din partea Chinei, înainte să aplice tarifele de 104%

Donald Trump vorbește la telefon
Președintele american Donald Trump a transmis marți că așteaptă un semn din partea Chinei înainte ca noile tarife vamale, de peste 100%, să intre în vigoare – un indiciu că ar putea exista loc pentru negocieri de ultim moment între cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters.

Piețele globale și-au revenit ușor după mai multe zile de turbulențe declanșate de valul de taxe comerciale impus de Trump, care a generat temeri legate de o posibilă recesiune și a zguduit ordinea comercială globală existentă de decenii. Principalii indici bursieri din SUA au deschis în forță marți, după o serie de pierderi care au șters trilioane de dolari din capitalizarea pieței, relatează Reuters.

După ce a impus deja un tarif de 10% asupra aproape tuturor importurilor în SUA, Trump urmează să activeze tarife de până la 50% pentru mai mulți parteneri comerciali, începând de miercuri.

China a refuzat să cedeze în fața a ceea ce a numit „șantaj” și a promis să „lupte până la capăt” după ce Trump a amenințat cu majorarea tarifelor până la 104%, ca răspuns la măsurile de retorsiune anunțate de Beijing.

Totuși, președintele american a lăsat loc pentru o posibilă detensionare:

„Și China vrea foarte tare să facă o înțelegere, dar nu știu cum să înceapă. Așteptăm apelul lor. Se va întâmpla!”, a scris Trump pe rețelele sociale.

Mai multe țări au început deja să facă concesii pentru a evita tarifele, iar administrația Trump a lansat discuții cu state precum Japonia și Coreea de Sud.

China, în schimb, se pregătește pentru un război de uzură, în timp ce producători de la veselă la parchet trag semnale de alarmă privind scăderea profiturilor și analizează relocarea producției în alte țări. În acest context, Citi a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Chinei pentru 2025, de la 4,7% la 4,2%.

Unele companii americane au anunțat deja scumpiri. Producătorul de cipuri Micron a informat clienții că va introduce o taxă suplimentară legată de tarife începând de miercuri. Retailerii din industria de îmbrăcăminte amână comenzile și reduc angajările. O pereche de adidași fabricați în Vietnam care acum costă 155 dolari va ajunge la 220 dolari după aplicarea unui tarif de 46% impus de SUA, potrivit unei organizații din industrie.

În fața incertitudinii, consumatorii americani își fac provizii. „Cumpăr dublu din orice – fasole, conserve, făină, orice,” a spus Thomas Jennings, 53 de ani, în timp ce își umplea coșul într-un Walmart din New Jersey.

Pe fondul tensiunilor, China a reacționat dur la o declarație a vicepreședintelui american JD Vance, care a afirmat într-un interviu pentru Fox News că „împrumutăm bani de la țăranii chinezi ca să cumpărăm ce produc ei” – o remarcă pe care Ministerul chinez de Externe a catalogat-o drept „ignorantă și nepoliticoasă”.

Asia caută soluții, Europa pregătește represalii

Vietnamul a solicitat o amânare de 45 de zile a tarifelor, iar Indonezia a anunțat concesii pentru importurile americane, inclusiv reducerea taxelor pe bunuri electronice și oțel.

În Europa, piețele și-au revenit ușor marți după patru sesiuni consecutive de scăderi abrupte. Indicele paneuropean STOXX a urcat după ce a atins un minim al ultimelor 14 luni. Prețurile petrolului s-au stabilizat și ele, după ce au atins cele mai mici niveluri din ultimii patru ani.

Comisia Europeană ia în calcul măsuri de retorsiune, inclusiv tarife de 25% pe produse americane precum soia, nuci și cârnați. Deocamdată, băuturi alcoolice precum bourbonul au fost excluse de pe listă, dar oficialii europeni spun că sunt pregătiți să negocieze.

Blocul celor 27 de state UE se confruntă deja cu tarife pe automobile și metale, iar de miercuri ar urma să intre în vigoare o nouă rundă de taxe de 20% pe alte categorii de produse. Trump a amenințat și cu tarife pe băuturile alcoolice europene.

În acest context tensionat, companiile farma europene au avertizat-o pe Ursula von der Leyen că măsurile tarifare ale SUA vor accelera mutarea industriei din Europa către America.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele