DCBusiness Actualitate Ştirile dimineţii: Despre prelungirea amnistiei fiscale, taxe 2025 şi Casa Verde

Ştirile dimineţii: Despre prelungirea amnistiei fiscale, taxe 2025 şi Casa Verde

Foto: pexels.com
Grupaj de ştiri. 

S-a prelungit termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale

"Vin astăzi cu două anunţuri importante: Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-şi clarifice situaţia fiscală, am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 20 decembrie 2024. Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar prelungirea termenului pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală şi plată până la 20 decembrie. Am luat această decizie pentru că amnistia fiscală din 2024 a fost diferită faţă de cele de până acum.

Fiind mai aproape de contribuabili şi mult mai uşor de accesat, a atras peste 120.000 de contribuabili care vor şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze. Informarea contribuabililor cu privire la măsurile fiscale adoptate, prin intermediul Poştei Romane şi a SPV, a determinat contribuabilii să fie interesaţi să-şi achite obligaţiile fiscale", a scris Marcel Boloş pe Facebook.

Cresc sau nu taxele în 2025? Răspunsul ministrului Economiei, Radu Oprea

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea (PSD), a asigurat joi, la Alba Iulia, că în 2025 nu vor exista creșteri de taxe.

"Cel mai important lucru de subliniat este că anul viitor nu vor crește taxele. Acest lucru nu are niciun sens din punct de vedere economic, cum ar fi, de exemplu, majorarea TVA-ului – un scenariu pe care îl aud la diverse emisiuni. O creștere cu un punct procentual a TVA-ului ar adăuga 0,5 puncte procentuale la inflație și nimeni nu își dorește asta. Deci, nu are logică economică să facem acest lucru. De aceea, sunt convins că, așa cum au declarat în repetate rânduri cei responsabili de proiecția bugetară, taxele nu vor crește anul viitor", a declarat ministrul Oprea în fața oamenilor de afaceri prezenți la a XXXI-a ediție a "Topului firmelor", organizată de Camera de Comerț și Industrie Alba.

Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM, clarificări privind validarea garanțiilor depuse de instalatori

Administrația Fondului pentru Mediu a implementat măsuri clare și eficiente pentru a asigura desfășurarea corectă și conformă a programului „Casa Verde Fotovoltaice” în sesiunea de finanțare din 2024. AFM are responsabilitatea de a garanta accesul cetățenilor la finanțare pentru instalarea de sisteme fotovoltaice, cu respectarea deplină a criteriilor de eligibilitate și a reglementărilor legale în vigoare.

Engie, avertizare pentru clienţi: Fiţi atenţi la aceste semne!

În ultimul timp am observat o creștere a numărului de încercări ilegale de a obține informații personale și/sau bani din mediul online. Această metodă se numește „phishing” și poate viza orice persoană, prin diverse metode. Pentru a te putea feri de tentativele de fraudă, îți oferim mai multe informații despre tehnicile de phishing și metodele de protecție împotriva acestora, transmit cei de la Engie.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele