DCBusiness Actualitate Ştirile dimineţii: Averea lui Elon Musk, adeverinţe de vechime gratuite şi bilete cu reducere de la TAROM

Ştirile dimineţii: Averea lui Elon Musk, adeverinţe de vechime gratuite şi bilete cu reducere de la TAROM

Stirile diminetii. Foto: Pexels.com
Grupaj de ştiri. 

Care sunt condițiile ca Elon Musk să devină primul trilionar al planetei

Elon Musk care și-a clădit un imperiu din afacerile sale diversificate, de la vehicule electrice și rețele de socializare la rachete spațiale și implanturi cerebrale, ar putea să devin în curând primul trilionar din lume.

Succesul în afaceri al lui Musk a făcut din el unul dintre cei mai influenți și controversați oameni din lume. Șeful Tesla este deja cea mai bogată persoană de pe planetă, cu o avere estimată la aproape 250 de miliarde de dolari, scrie CNN.

Adeverinţe de vechime în muncă GRATUITE pentru cei care au pensii sub 3.000 lei. Document din Parlament

A fost depusă la Senat o iniţiativă legislativă privind completarea Legii 360/2023, privind sistemul public de pensii. Textul integral al expunerii de motive a proiectului poate fi citit în rândurile de mai jos. 

"În prezent, mulţi pensionari întâmpină dificultăţi în obţinerea adeverinţelor care dovedesc veniturile brute realizate pe parcursul vieţii profesionale, fie din cauza inexistenţei arhivelor în format digital, fie din cauza costurilor asociate cu obţinerea acestora. Costurile percepute de către deţinătorii de arhive sau operatorii economici autorizaţi pentru prestarea serviciilor arhivistice pot fi semnificative, mai ales pentru pensionarii cu venituri mici.

Această situaţie creează o inechitate socială, deoarece pensionarii cu venituri reduse sunt afectaţi în mod disproporţionat de costurile obţinerii documentelor necesare, având în vedere resursele financiare limitate. Propunerea legislativă răspunde acestei probleme, instituind mecanisme de decontare integrală sau parţială a costurilor pentru aceştia."

România, împrumut de aproape 600 mil. euro de la BIRD. Guvernul se obligă să facă, în schimb, reforme în domeniile fiscal şi al pensiilor

Pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri, 18 septembrie, se află un proiect de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la București la 1 august 2024.

TAROM, bilete la reducere şi vouchere, la 70 de ani de la înfiinţare

TAROM, compania naţională de transport aerian civil a României, celebrează 70 de ani de activitate, marcând un moment istoric în aviaţia românească. Înfiinţată în 1954, TAROM şi-a construit de-a lungul decadelor o reputaţie solidă, devenind un simbol al profesionalismului, perseverenţei şi siguranţei în aviaţie.

Actualitate Vezi toate articolele