DCBusiness Actualitate Stiri Spania majorează salariul minim cu 8%

Spania majorează salariul minim cu 8%

Foto: Pexels.com
Premierul spaniol Pedro Sanchez anunţă o creştere cu 8% a salariului minim

Guvernul spaniol urmează să aprobe o creştere cu 8% a salariului minim naţional în 2023, a anunţat marţi premierul Pedro Sanchez în Parlament, transmite Reuters.

Majorarea va reprezenta un plus de 93 de euro pe lună, care va aduce noul salariu minim naţional la 1.259 euro pe lună.

Decizia vine pe fondul majorării inflaţiei, care a atins anul trecut nivelul de 8,4%, şi face parte din planul convenit de coaliţia aflată la guvernare de a majora până la finalul mandatului salariul minim net la 60% din salariul lunar mediu din Spania, de 1.944 de euro.

Guvernul s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii sindicatelor, pentru a-i informa de majorare, dar principala asociaţie a angajatorilor s-a opus creşterii, solicitând un avans de doar 4%. În Spania, sunt programate alegeri generale, la finalul lui 2023, transmite Agerpres. 

Ce se întâmplă în România

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a fost invitat de postul de televiziune Antena3 CNN să vorbească despre veniturile românilor. 

”Salariul minim va crește, cu siguranță, din nou!”, a declarat șeful de la Finanțe, în contextul în care PSD lucrează la programul de guvernare cu care va veni Marcel Ciolacu atunci când va prelua funcția de premier. 

Parteneriat cu mediul de afaceri 

Printre măsurile vehiculate se află eliminarea TVA pentru alimentele de bază și impozite mai mari pentru companii. 

”Ceea ce noi ne dorim este să creștem aceste deziderate. Să creștem veniturile oamenilor! Am spus că anul 2023 este un an de recuperare, astfel încât toată lumea să ajungă să nu mai aibă o lipsă de venituri din cauza inflației”, a explicat Adrian Câciu. 

”Salariul minim pe economie cu siguranță va crește de la 1 ianuarie 2024. Ceea ce vrem noi să găsim este parteneriatul cu mediul de afaceri astfel încât acest salariu minim să crească amplu, cel puțin cum a crescut de la 1 ianuarie 2023. Pe brut aproape 500 de lei, pe net mai mult de 300 de lei”, a mai spus Câciu.  

Să vedem cum merge economia

Întrebat dacă 4.000 de lei reprezintă o variantă pentru salariul minim, ministrul a spus că ”o să vedem cum rezultă și din dialog, și din analizele pe care le facem, și din ceea ce înseamnă, de fapt, dezbaterea din coaliție”. 

În ceea ce privește noi majorări de venituri în 2024, Adrian Câciu susține că totul depinde de modul în care economia performează sau se manifestă în primul semestru și în funcție de spațiul fiscal pe care îl vom avea. 

”Dacă nu avem elemente de hazard, cum au fost în 2022 când a început războiul din Ucraina, evident că vom găsi câteva soluții. Trebuie să vedem cum merge economia în primul semestru”, a spus Câciu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.