Potrivit ministrului, din cauza faptului că cea mai recentă tranşă de teste a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul zilei de duminică, s-a luat decizia schimbării temporare în zilelor în care se vor efectua testele.
"Având în vedere că cea mai recentă tranşă din lotul de teste achiziţionate a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul acestei zile şi în această noapte,din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi”, a declarat ministrul.
Testare de 2 ori pe săptămână
”Conducerea Ministerului Educaţiei este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a găsi soluţii rapide şi eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, în funcţie de disponibilitatea testelor", a transmis Sorin Cîmpeanu.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a informat Ministerul Educaţiei asupra faptului că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privinţa procesului de testare a elevilor şi cadrelor didactice.
Citește și: Alocațiile copiilor se majorează mai mult decât era prevăzut inițial