DCBusiness Actualitate Sorin Cîmpeanu: „Guvernul și-a făcut treaba. Noi, universitățile, am eșuat parțial la învățământul dual”

Sorin Cîmpeanu: „Guvernul și-a făcut treaba. Noi, universitățile, am eșuat parțial la învățământul dual”

Profesorul universitar dr. Sorin Cîmpeanu a recunoscut, în cadrul dezbaterii „Reforma finanțării sistemului de învățământ superior” organizată de trustul de presă DCNews, că problemele legate de implementarea campusurilor de învățământ dual nu pot fi puse pe seama Guvernului, ci în mare parte pe deficiențele administrative ale universităților.

„Faptul că nu am reușit să îndeplinim obiectivul pe partea de campusuri de învățământ dual este cauzat, în mult mai mică măsură, de Guvern. Deși poate vi se pare neobișnuit, nu cred că Guvernul are vreo vină în acest caz. A semnat contractele cu noi, universitățile. Mai departe, mingea a fost în terenul nostru”, a declarat Cîmpeanu, cu referire la incapacitatea mai multor instituții de învățământ superior de a finaliza proiectele finanțate deja.

Capacitate administrativă slabă și întârzieri în documentații

Într-un discurs marcat de sinceritate, fostul ministru al Educației a arătat că problemele au fost de ordin intern, invocând slaba capacitate administrativă a universităților, lipsa de organizare, întârzierea studiilor de fezabilitate și a documentațiilor de proiectare. „Toate aceste lucruri ne-au împiedicat să ducem la bun sfârșit proiectele de învățământ dual, deși toată lumea a căzut de acord că sunt foarte necesare”, a spus el.

Cîmpeanu a subliniat că Ministerul Educației și Guvernul și-au îndeplinit obligațiile, asumându-și contractual finanțarea proiectelor. „Nu ai ce să acuzi. Contractele au fost clare, ferme. Mai departe, ne-am descurcat cum ne-am descurcat”, a punctat rectorul, făcând apel la o autoanaliză onestă în interiorul universităților.

Inserția absolvenților, o problemă ignorată prea mult timp

Cîmpeanu a mai recunoscut că monitorizarea inserției absolvenților pe piața muncii a fost un aspect neglijat de multe instituții de învățământ superior, inclusiv de cea pe care o conduce. „Sunt de acord că trebuia să facem mai mult până acum. Și aici, în această universitate, trebuia să fim mai atenți la traseul absolvenților, în funcție de domeniul de studiu al fiecăruia dintre ei”, a spus el, subliniind că acest tip de monitorizare este esențial pentru adaptarea ofertei educaționale la nevoile reale ale economiei.

Autocritică rară în sistemul universitar

Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu vin într-un moment în care învățământul superior românesc se confruntă cu presiuni bugetare și cu nevoia de reforme profunde. Faptul că un fost ministru și actual rector admite eșecurile sistemului din interior este un gest rar de asumare instituțională, care pune accentul pe nevoia de profesionalizare a administrației universitare și de responsabilizare a conducerilor locale.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele