ANAF a publicat în procedura de transparenţă decizională un ordin privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/2026 privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, respectiv benzină şi motorină, şi pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2026 privind măsurile aplicabile clienţilor casnici din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027, a fost instituită contribuția de solidaritate asupra veniturilor obținute din comercializarea țițeiului extras din zăcăminte situate pe teritoriul României și asupra veniturilor obținute din comercializarea produselor energetice rezultate din extracția și prelucrarea țițeiului extras din zăcăminte situate pe teritoriul României, explică ANAF.
Potrivit acestei ordonanțe, operatorii economici, titulari de acorduri petroliere, care extrag țiței din zăcăminte situate pe teritoriul României și obțin venituri din comercializarea acestuia, precum și operatorii economici, titulari de acorduri petroliere, care extrag țiței din zăcăminte situate pe teritoriul României, și care, direct sau prin persoanele afiliate, prelucrează acest țiței și obțin venituri din comercializarea produselor energetice, au obligația declarării acestei contribuții lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează.
Având în vedere cele de mai sus, prin prezentul proiect de ordin se propune modificarea și completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.587/2016, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
a) completarea Nomenclatorului obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr.3 la ordin, prin introducerea unei noi poziții, poziția 116 „Contribuție de solidaritate”;
b) modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 100.
Proiectul poate fi studiat aici.