DCBusiness Actualitate Stiri Românii, tot mai vulnerabili în faţa riscurilor. De câţi bani ar avea nevoie o familie pentru a depăşi un moment critic

Românii, tot mai vulnerabili în faţa riscurilor. De câţi bani ar avea nevoie o familie pentru a depăşi un moment critic

Foto: Pexels.com
Vulnerabilitatea populației României la riscurile cotidiene, care pot duce la evenimente nefericite cum ar fi accidente, îmbolnăviri sau chiar decese, crește.

Într-un scenariu neprevăzut de acest gen, conform unei cercetări efectuate de o echipă de specialiști independenți pentru UNSAR, o familie din țara noastră ar avea, în medie, nevoie de 132.000 de lei.

"Diferenţa dintre resursele financiare necesare şi cele disponibile la un moment dat într-o familie pentru a menţine standardul de viaţă în cazul producerii unui eveniment neprevăzut (deficitul de protecţie) a atins anul trecut valoarea de 137 miliarde euro, în creştere cu 9,2% faţă de 2021, potrivit unei analize realizate de o echipă de experţi independenţi pentru UNSAR.

Ponderea în PIB a acestui deficit de protecţie se menţine la un nivel ridicat, de 48%. Concret, într-o astfel de situaţie neprevăzută, o familie din ţara noastră ar avea nevoie, în medie, de 132.000 lei", se menţionează într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Care este situaţia asigurărilor de viaţă

În țara noastră, asigurările de viață reprezintă doar 16% din totalul pieței de asigurări și au o rată scăzută de utilizare în comparație cu alte țări din regiune, conform declarațiilor reprezentanților UNSAR.

În plus, acordarea beneficiilor fiscale pentru primele de asigurare de viață de protecție ar avea un impact pozitiv semnificativ asupra populației, permitând menținerea unui nivel de trai decent, reducând dependența cetățenilor de ajutoarele sociale oferite de stat și încurajând responsabilitatea individuală, conform sursei citate.

"Aceste asigurări de viață, având rolul lor esențial de a furniza protecție, pot contribui la reducerea vulnerabilității familiilor și la echilibrarea disparităților sociale din România. Creșterea interesului din partea societății pentru astfel de polițe arată că tot mai mulți români caută soluții pentru a se proteja de riscuri", a afirmat Alexandru Ciuncan, președintele și directorul general al UNSAR.

În același timp, românii încep să observe avantajele oferite de aceste polițe. Astfel, în 2022, protecția financiară furnizată prin plățile brute bazate pe asigurările de viață a înregistrat o creștere de 25%, ajungând la suma de 1,8 miliarde lei.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.