DCBusiness Actualitate Stiri România, negocieri cu Comisia Europeană pentru un ajutor de stat pentru minele din Valea Jiului

România, negocieri cu Comisia Europeană pentru un ajutor de stat pentru minele din Valea Jiului

Mineri
România negociază cu Comisia Europeană posibilitatea acordării unui ajutor de stat care să susţină punerea în siguranţă a minelor din Valea Jiului care urmează să fie închise peste 10 ani, a precizat ministrul energiei, Sebastian Burduja.

Prezent ieri, la evenimentele din Valea Jiului, cu ocazia Zilei Minerului, el a menţionat că noua companie de stat care va înlocui actualul Complex Energetic Hunedoara urmează să fie înfiinţată în această toamnă, iar pentru a funcţiona are nevoie de acest ajutor.

Sebastian Burduja a declarat că: ”Noi ne străduim ca, în toamna aceasta, cât de curând, să avem o soluţie prin noua companie Complex Energetic Valea Jiului. Cei care lucrează actualmente în Complexul Energetic Hunedoara vor avea un loc de muncă şi vor putea să-şi desfăşoare în continuare activitatea, cel mai probabil la nivelul lunii septembrie. Asta necesită, pe de o parte, o procedură de dare în plată de la Complexul Energetic Hunedoara către Complexul Energetic Valea Jiului şi, pe de altă parte, acordarea unei sume de bani de la bugetul de stat către noua companie, ceea ce înseamnă o procedură de ajutor de stat”.

Sebastian Burduja a vizitat, ieri, şi fosta mină Petrila, devenită un centru cultural unic în România, iar ulterior, a avut o întâlnire cu investitorii iordanieni care au cumpărat Termocentrala Mintia.

Citește și: Vești proaste de la Complexul Energetic Hunedoara. Sindicatele trag un semnal de alarmă

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.