DCBusiness Actualitate România mizează pe parteneriatul cu Austria pentru industrie și schimburi economice

România mizează pe parteneriatul cu Austria pentru industrie și schimburi economice

Mărfuri/FOTO: Freepik
România îşi propune să dezvolte şi să consolideze parteneriatele cu Austria pentru stimularea schimburilor economice şi creşterea capacităţilor de producţie în industrie, a afirmat ministrul Economiei, Irineu Darău.

"Îi mulţumesc Excelenţei Sale, doamna Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadorul Republicii Austria în România, pentru vizita la Minister şi pentru dialogul constructiv despre viitorul cooperării între cele două state. România îşi propune să dezvolte şi să consolideze parteneriatele care vor duce la schimburi economice mutual benefice şi la creşterea capacităţilor noastre de producţie în industrie. Am discutat, de asemenea, despre potenţialul turismului românesc şi despre modul în care putem promova mai eficient România în afara graniţelor", a scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Potrivit acestuia, Organizaţiile de Management al Destinaţiei reprezintă un instrument necesar în această direcţie şi avem nevoie de schimburi de experienţă, pentru eficientizarea lor.

"Parteneriatul româno-austriac are la bază fundamente solide, iar prin consolidarea acestuia - bazată pe dialog continuu şi cooperare strânsă - ne propunem să dezvoltăm proiecte comune cu impact real şi durabil asupra economiei României, creând oportunităţi pentru ambele ţări", a subliniat ministrul. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele