DCBusiness Actualitate Stiri România cerere oficial modificarea PNRR-ului şi adăugarea unui nou capitol privind REPowerEU

România cerere oficial modificarea PNRR-ului şi adăugarea unui nou capitol privind REPowerEU

Modificarea PNRR
România a prezentat, vineri, Comisiei Europene o cerere de modificare a Planului său Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi adăugare a unui nou capitol privind REPowerEU, care vizează consolidarea autonomiei strategice a Uniunii prin diversificarea aprovizionării cu energie şi prin sporirea independenţei şi a securităţii aprovizionării cu energie a UE.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, capitolul privind REPowerEU propus de România acoperă două noi reforme şi şase noi investiţii, precum şi o măsură extinsă care figura deja în PNRR.

Reformele şi investiţiile din capitolul privind REPowerEU au legătură cu majorarea producţiei de energie verde, de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor şi de consolidare a competenţelor mâinii de lucru în domeniul producţiei de energie verde.

Modificarea PNRR-ului propusă de România prevede eliminarea a patru investiţii din planul iniţial şi modificarea a aproximativ 70 de măsuri.

Comisia va evalua acum dacă planul modificat îndeplineşte toate criteriile de evaluare prevăzute în regulamentul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă.

Dacă evaluarea Comisiei va fi pozitivă, ea va prezenta o propunere de modificare a deciziei de execuţie a Consiliului pentru a ţine cont de modificările aduse planului românesc.

Ulterior statele membre vor avea la dispoziţie patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.