DCBusiness Actualitate România, cel mai mare exportator de grâu moale din UE

România, cel mai mare exportator de grâu moale din UE

Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25 şi până în prezent au ajuns la 20,33 milioane de tone, în scădere cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Comisia Europeană, informează Reuters.

Conform acestor date, România a fost, de departe, cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de 5,56 milioane de tone, urmată de Germania cu 2,79 milioane de tone, Lituania cu 2,60 milioane de tone, Letonia cu 2,26 milioane de tone şi Bulgaria cu 2,16 milioane de tone.

Franţa, care în mod normal este cel mai mare exportator de grâu din UE, se plasează abia pe locul şase, cu 2,05 milioane de tone de grâu exportate în sezonul 2024/25.

De asemenea, exporturile de orz ale UE în sezonul 2024/25 se situează la 4,72 milioane de tone, în scădere cu 20% faţă de perioada comparabilă a sezonului 2023/24.

Pe partea de importuri, cantităţile totale de porumb care au intrat în UE în 2024/25 s-au ridicat la 19,65 milioane tone, în creştere cu 4% comparativ cu sezonul 2023/24. Mai mult de jumătate (10,93 milioane de tone) din porumbul importat de UE a venit din Ucraina.

În paralel, importurile de grâu moale ale UE s-au ridicat la 7,44 milioane de tone în 2024/25, în scădere cu 19% faţă de sezonul 2023/24. Principalul furnizor de grâu moale al UE a fost Ucraina cu 4,49 milioane de tone livrate în sezonul 2024/25.

Traderii se aşteaptă ca importurile de grâu ale blocului comunitar să scadă semnificativ în sezonul 2025/26, după ce UE a propus o cotă anuală de 1,3 milioane de tone la importurile de grâu din Ucraina, reducând accesul liber oferit Kievului după debutul invaziei ruseşti, în 2022.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele