Sindicaliştii din finanţe, membrii ai Federaţiei Solidaritatea, protestează miercuri, timp de două ore, în faţa Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de noul proiect privind Legea salarizării.
Într-o adresă transmisă Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor, sindicaliştii solicită majorarea cu 50% a coeficienţilor de salarizare propuşi pentru personalul din Ministerul Finanţelor şi instituţiile din subordine, precum şi legiferarea unui statut al profesiei pentru personalul din MF şi instituţiile subordonate, care nu au un astfel de statut.
Ei se declară revoltaţi de modalitatea de calcul propusă pentru baza de raportare, de 4.100 de lei, şi cer raportarea obligatorie a valorii de referinţă la salariul minim brut pe economie, şi un mecanism transparent şi automat de indexare.
În cazul în care solicitările lor nu vor fi luate în considerare, sindicaliştii vor anunţa şi alte acţiuni de protest. Protestul va avea loc în faţa Ministerului Finanţelor, între orele 11:00 - 13:00.
Protest SANITAS
Şi sindicaliştii de la Sanitas protestează, miercuri, în faţa Guvernului şi ulterior se vor deplasa spre Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării, care, susţin ei, afectează veniturile şi drepturile salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele organizaţiei sindicale, Leonard Bărăscu. Potrivit acestuia, la protest sunt aşteptate să participe peste 15.000 de persoane.
Joia trecută, sindicalişti de la Sanitas au pichetat sediul Ministerului Muncii. Ei cer respectarea drepturilor salariale, deblocarea angajărilor, eliminarea inechităţilor, dialog social "real" cu autorităţile.
Consiliul Naţional al Sanitas a respins proiectul noii legi a salarizării, lege pe care o consideră inechitabilă, incompletă şi profund defavorabilă angajaţilor din sistemele publice de sănătate şi asistenţă socială.
"În loc să aducă majorări de venituri pentru angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, acest proiect riscă să producă exact efectul opus: pentru mai mult de jumătate dintre salariaţi, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea. Reducerea sporurilor loveşte direct în veniturile reale ale celor care lucrează în condiţii dificile, în ture, în regim de asigurare a continuităţii şi sub presiune. Compensaţiile propuse nu acoperă pierderile şi nu reechilibrează impactul financiar. Nu putem accepta ca veniturile oamenilor să fie prezentate artificial ca fiind protejate, în timp ce realitatea din statele de plată va demonstra contrariul", au susţinut sindicaliştii.
În opinia acestora, legea este inechitabilă, nu tratează echilibrat categoriile profesionale şi creează noi diferenţe şi noi nedreptăţi în sistem.
"Mai mult, este o lege incompletă - există categorii de salariaţi care pur şi simplu au fost omise. Diferenţa dintre ceea ce Sanitas a negociat luni de zile împreună cu Ministerul Sănătăţii şi ceea ce este prezentat acum este majoră şi greu de explicat. (...) Avertizăm Guvernul - indiferent dacă este vorba de actuala echipă interimară sau de următoarea - că nu este posibil să ceară stabilitate, performanţă şi asumare din partea angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială, în timp ce construieşte un mecanism salarial care reduce veniturile şi adânceşte inechităţile", spun ei.
Totodată, Sanitas solicită retragerea proiectului în forma actuală şi reluarea imediată a negocierilor reale, pe baza angajamentelor asumate şi a respectului faţă de angajaţii din sănătate şi din asistenţă socială.