DCBusiness Actualitate Regulile de acordare a facilităţilor de transport feroviar şi cu metroul pentru studenţi, modificate - Link

Regulile de acordare a facilităţilor de transport feroviar şi cu metroul pentru studenţi, modificate - Link

În gară / FOTO: Freepik
Pe agenda şedinţei de miercuri, 4 iunie, a Guvernului, se află şi un proiect  pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 811/2023.

Prin O.U.G. nr. 156/2024 s-au modificat prevederile art. 128 al Legii învățământului superior nr. 199/2023, referitor la modul de acordare a facilităților la transportul studenților pe calea ferată. Astfel, în cursul anului 2025, studenții beneficiază de 90% reducere la transport pe calea ferată numai pe distanța dintre domiciliu și localitatea unde se află unitatea de învățământ.

Implementarea prevederilor art. XXIX alin. (1) din O.U.G nr. 156/2024 a avut ca urmare reducerea contravalorii călătoriilor efectuate de către studenți, respectiv reducerea gradului de mobilitate al acestora.

Pentru a se putea pune în aplicare prevederile art. XXIX alin. (1) din O.U.G nr. 156/2024 sunt necesare modificări și completări ale Normelor Metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru studenți.

În prezent operatorii de transport feroviar de călători, cât și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se confruntă cu o mulțime de petiții/solicitări ale studenților care locuiesc în localități nedeservite de stații de cale ferată, studenți care locuiesc în afara țării și care nu pot beneficia de reducere la transport pentru deplasarea între localitățile de domiciliu sau de frontieră și localitatea unde se află unitatea de învățământ superior. Astfel, studenții aflați în aceste situații se pot considera discriminați în virtutea dispozițiilor art. 1 alin. (2) al Legii nr. 199/2023 a învățământului superior, cu modificările și completările ulterioare, explică Executivul.

Care sunt modificările

Normele metodologice trebuie să includă prevederi referitoare la modul de acordare al facilităților la transport pentru studenți, respectiv distanțele pe care pot circula aceștia, inclusiv pentru cazurile studenților care locuiesc în localități nedeservite de stații de cale ferată ori nu pot să circule pe calea ferată pe întreaga distanță cu un singur operator de transport feroviar. 

Prin intermediul modificărilor propuse la normele metodologice se urmărește eliminarea oricărei discriminări a studenților în ceea ce privește alegerea distanței de circulație astfel încât studentul să poată ajunge in localitatea unde se află unitatea de învățământ.

Menționăm că proiectul de hotărâre se află în categoria documentelor care pot fi aprobate de către guvernul interimar, întrucât potrivit art.110 alin.(4) din Constituția României, republicată și art. 37 alin.(3) din OUG nr. 57/2019, se încadrează în categoria actelor necesare pentru administrarea treburilor publice. 

Noile norme pot fi studiate aici.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele