DCBusiness Actualitate Reguli noi la raft pentru citrice. Românii vor şti pe ce dau banii atunci când cumpără portocale sau lămâi

Reguli noi la raft pentru citrice. Românii vor şti pe ce dau banii atunci când cumpără portocale sau lămâi

Citrice. Foto: Freepik.com
Se schimbă regulile privind comercializarea portocalelor şi a celorlalte citrice.

A fost înregistrată la Senat o propunere legislativă pentru transparența și informarea corectă a consumatorilor în procesul de comercializare a citricelor destinate consumului uman. Concret, scopul proiectului de lege este, potrivit notei de fundamentare, "protejarea efectivă a consumatorului prin asigurarea unei informări corecte, clare şi verificabile în momentul achiziţiei.

Obiectivele umărite sunt:

- prevenirea practicilor comerciale înşelătoare;

- creşterea transparenţei în comercializarea produselor alimentare;

- responsabilizarea operatorilor economici implicaţi În lanţul de distribuţie;

- consolidarea Încrederii consumatorilor În piaţa alimentară.

Prezenta lege nu modifică standardele europene de calitate, ci reglementează exclusiv obligaţiile de infomare şi prezentare la punctul de vânzare către consumatorul final".

Concret, proiectul de lege introduce:

- obligaţia etichetării clare şi vizibile a citricelor care nu îndeplinesc standardele de calibru sau calitate pentru categoria 1;

- separarea fizică şi vizuală la raft a produselor sub standard faţă de cele încadrate la categoria 1 sau Extra;

- interdicţia schimbării destinaţiei comerciale a citricelor introduse iniţial cu destinaţie de procesare sau alte utilizări non-alimentare;

- instituirea răspunderii solidare a imporiatorului şi comerciantului pentru respectarea obligaţiilor de informare;

- mecanisme clare de control şi sancţiuni proporţionale, aplicabile la nivelul punctului de vânzare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele