DCBusiness Actualitate Programul Rabla pentru Tractoare. Lista dealerilor validați

Programul Rabla pentru Tractoare. Lista dealerilor validați

Tractor pe câmp / FOTO: Freepik
Lista dealerilor validați, care au semnat contractele de participare în cadrul Programului Rabla pentru tractoare, a fost publicată pe site-ul AFM.

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat astăzi lista dealerilor validați care au încheiat contracte cu instituția în vederea participării în cadrul Programului Rabla pentru tractoare.

Deși în urma etapelor de evaluare și de soluționare a contestațiilor au fost validați mai mulți dealeri, doar 121 au semnat contractele și sunt incluși oficial în program. 

Administrația Fondului pentru Mediu reamintește că sesiunea de înscriere pentru producătorii agricoli - persoane fizice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate începe pe 12 mai 2025, ora 10:00 și se va derula până pe 19 mai 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat, prin intermediul aplicației informatice disponibile pe site-ul www.afm.ro.

Lista completă a dealerilor validați, care au semnat contractele de participare, în cadrul acestui program, este publicată pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare - Rabla pentru Tractoare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele