DCBusiness Actualitate Stiri Programul Rabla. Ciolacu vrea modificări: Să mergem pe maşinile produse în România

Programul Rabla. Ciolacu vrea modificări: Să mergem pe maşinile produse în România

Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că prin programul ''Rabla'' de reînnoire a parcului auto ar trebui susţinută achiziţia de automobile produse în România.

"Deblocăm şi 'Rabla'. Nu sunt de acord să mai dăm 10.000 de euro să-ţi iei o maşină electrică de 200.000 de dolari sau euro. Prefer la programul 'Rabla' să mergem pe maşinile produse în România. Prioritate au, normal, cele pe criteriul verde şi cred că în acest moment intrăm într-o normalitate", a declarat Ciolacu, la Mioveni.

El a anunţat, în acelaşi context, că pe viitor va folosi doar maşini de serviciu produse de Uzina Dacia de la Mioveni.

"Fac un anunţ foarte clar. Din acest moment, Guvernul României şi premierul României vor folosi un singur brand, respectiv Dacia. Brandul Guvernului României trebuie să fie principalul producător de autoturisme. Maşina mea, ca şi prim-ministru, din acest moment va fi Dacia Duster. Cred că aşa este corect în orice stat democratic şi în orice economie. Cum în Franţa maşina Guvernului şi maşina autorităţilor este Renault, în România maşina autorităţilor şi a primului ministru trebuie să fie Duster. Am avut o mare plăcere să aflu că tot designul, toată concepţia, de la tot sistemul electronic, sunt toate creaţia unor români", a spus premierul.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a efectuat, miercuri, o vizită de lucru la uzina Automobile Dacia din Mioveni. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.