Conducerea SNPPC - Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a transmis premierului Luca Niculescu și ministrului Afacerilor Interne Maria Neacşu scrisori oficiale, pentru discuții în vederea adoptării unor măsuri legislative și fiscal-bugetare în interesul angajaților din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, al personalului contractual, dar și al pensionarilor militari.
"Vă informăm că, la nivelul polițiștilor și personalului contractual, dar și al pensionarilor militari de stat, există o serie nemulțumiri majore privind unele drepturi financiare și profesionale, fapt pentru care vă solicităm o întâlnire, în regim de urgență, pentru a vă expune unele considerații referitoare la revendicările noastre, mai ales în contextul geopolitic și militar actual, caracterizat de tensiuni și conflicte de amploare, la granița României și în Orientul Mijlociu, tensiuni care sunt imprevizibile și pot escalada, cu implicații nefaste asupra statului, comunităților și securității naționale, sub diverse aspecte", se arată în documentul transmis de SNPPC Guvernului.
Solicitările sindicaliştilor privesc:
- salarizarea precară din ultimii ani, urmare neaplicării, la termenele prevăzute, a Legii-cadru nr. 153/2017 - Anexele VI și VIII, referitoare la militarii, polițiștii și personalul contractual din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională; drept urmare, retenția personalului experimentat, respectiv atragerea în sistem a tinerilor, sunt deficitare, fapt care afectează dinamica de pesonal și capacitatea operațională (deficit de circa 20%);
- acordarea, de mai mulți ani, a unor drepturi financiare diminuate, prin raportarea acestora la un cuantum al salariului de funcție/de bază necorelat cu Legea 153/2017 și cu salariul minim brut pe economie;
- actualizarea, la prima rectificare bugetară, a sporurilor, indemnizațiilor/primelor, compensației pentru chirie și a elementelor salariale, în funcție de cuantumul actual al salariilor prevăzute în Legea-cadru 153/2017;
- acordarea unui ,,spor de cazarmă/unitate” pentru personalul contractual, categorie profesională desconsiderată din punct de vedere salarial, precum și încadrarea în grupe de muncă adecvate riscurilor și complexității activității lor (există, încă, 11 ordonatori de credite în MAI, care nu acordă ,,condiții deosebite” acestor colegi - personal contractual);
- plata normei de hrană (pentru cadrele în activitate/personalul contractual), prin raportare la valoarea actuală a indicilor prețurilor produselor de consum/utilităților și la datele statistice furnizate oficial de către INS, privind costul ,,coșului zilnic”;
- majorarea, la procentul maxim prevăzut în Legea-cadru 153/2017, a sporului de suprasolicitare neuropsihică acordat în prezent beneficiarilor din MAI, prin raportare la volumul, complexitatea și riscurile profesionale ale muncii de poliție și la incompatibilitățile sau la interdicțiile polițiștilor judiciariști, care sunt asimilați din acest punct de vedere cu magistrații;
- un nou Statut al polițistului, inclusiv un Ghid al carierei, dată fiind perimarea parțială a actualei legi, în vigoare de peste 24 de ani, răstimp în care am devenit stat membru UE și NATO; alte probleme care țin de competența unei organizații sindicale reprezentative la nivel MAI;
- referitor la cei aflați în pragul pensiei: după cum am precizat, avem aprox.13.000 de colegi din MAI, ce îndeplinesc deja condițiile de pensionare, la care se adăugă alte câteva mii din celelalte structuri ale SAOPSN, care se pot pensiona oricând; dacă impredictibilitatea legislativă în salarizare și în pensionare se va perpetua, aceasta poate fi un factor de colapsare a dinamicii de personal în acest sistem vital, de nedorit în condițiile actuale, impredictibile și fără precedent