DCBusiness Actualitate Stiri Nouă OUG pentru consumatorii vulnerabili de energie

Nouă OUG pentru consumatorii vulnerabili de energie

Contor energie electrică
Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi, 22 februarie, o nouă ordonanță de urgență care vizează sprijinul persoanelor vulnerabile.

Astfel noul OUG va institui măsuri de sprijin în aplicarea prevederilor Legii nr. 226/2021, care se referă la protecția socială pentru consumatorii vulnerabili de energie în perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 - martie 2024. Iată principalele puncte ale acestei ordonanțe:

Ce se întâmplă cu majorările de drepturi sociale

Ordonanța menționează majorările drepturilor de pensie și salariilor începând cu 1 ianuarie 2024, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 și Legii nr. 360/2023 ceea ce ar avea un impact asupra ajutoarelor pentru încălzire și energie. Din cauza acestor majorări, unii beneficiari ai ajutorului pentru încălzirea locuinței și suplimentului pentru energie, în special pensionarii și salariații, ar putea să nu mai îndeplinească criteriile sau să primească sume mai mici decât înainte.

Guvernul consideră că este necesar să intervină pentru a preveni situații în care beneficiarii ajutoarelor să fie obligați să plătească integral facturile de energie sau să se confrunte cu debite, ceea ce ar putea duce la sărăcie energetică.

Măsuri specifice pentru perioada rămasă din sezonul rece

Se propune ca majorările drepturilor sociale să nu fie luate în considerare la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 - martie 2024.

Beneficiarii care au avut deja drepturile stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2024 vor continua să primească aceleași cuantumuri până la sfârșitul sezonului rece menționat.

Scutirea de la plată a debitelor existente

În situația în care au fost constituite debite cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței sau supliment pentru energie, acestea vor fi scutite de la plată.

Agențiile județene și municipale pentru plăți și inspecție socială vor emite decizii de scutire la plată pentru debitele stabilite anterior datei de 1 ianuarie 2024.

In noul OUG se menționează că, începând cu 1 ianuarie 2024, se reevaluează peste 200.000 de drepturi de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei, care vor fi înlocuite de venitul minim de incluziune.

Această ordonanță de urgență are scopul de a atenua impactul majorărilor asupra beneficiarilor de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie în contextul schimbărilor legislative și economice recente.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.