DCBusiness Actualitate Modificare a Legii fondului funciar pentru deblocarea retrocedărilor

Modificare a Legii fondului funciar pentru deblocarea retrocedărilor

Teren. Freepik.com
Modificare legislativă: Articolul care a blocat mii de retrocedări ar putea fi schimbat.

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea art.38 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997.

Procedura de retrocedare a început cu Legea fondului funciar nr. 18/1991, după care la această lege au fost aduse modificări prin Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente).

În urma acestor legi, cetăţenii care au predat terenuri la C.A.P. sau li s-au preluat terenuri de către C.A.P, au putut solicita comisiilor locale retrocedarea acestor terenuri. În principiu, cererile de retrocedare au fost depuse la comisiile locale, din unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora se afla terenul în cauză.

În practică însă, au fost foarte multe situaţii în care persoanele îndreptăţite au depus aceste cereri la comisia local ă de fond funciar în localităţile de domiciliu, iar terenul (vechiul amplasament) se afla în realitate pe teritoriul actual al unităţii administrativ-teritoriale învecinate. Motivul acestor divergenţe este aceea că unităţile administrativ-teritoriale au fost reorganizate în temeiul Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriulul Republicii Socialiste Romănia, modificându-se astfel situaţia delimitării unităţilor administrativ-teritoriale raportat la momentul colectivizării.

Cu ocazia soluţionării cererilor depuse în baza Legii 18/1991, soluţia pentru aceste probleme era încheierea unui protocol între cele două unităţi
administrativ-teritoriale, iar după încheierea acestui protocol, comisia local la care s-a depus cererea de retrocedare a putut finaliza procesul de retrocedare, chiar dacă terenul în cauză se afla pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale învecinate.

În anul 2000 prin art. 38 din Legea 1/2000 această posibilitate a fost interzisă. ('Art. 38 Comisiilor prevăzute la art. 6 aim . (1) le este interzisă
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere prin transferul lor de la o unitate administrativ-teritorială la alta') , explică iniţiatorii în nota de fundamentare a proiectului.

Modificarea art. 38 din Legea 1/2000

Potrivit documentului, una dintre motivele pentru care nici până astăzi procedura de restituire pe baza Legii 18/1991 nu a fost finalizată este aceea că cererile au fost aprobate de către o comisie locală, iar terenul se află pe teritoriul altei UAT.

Pentru aceste motive, se impune modificarea art. 38 din Legea 1/2000, forma propusă fund următoarea:

"(1) Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente in condiţiile prezentei legi.

(2) În situaţia in care cererea de restituire a fost aprobată de către comisia local ă unde s-a depus cererea, iar vechiul amplasament se află pe
teritoriul unei alte unităţi administrativ-teritoriale, se poate finaliza procedura de restituire la comisia local ă unde s-a aprobat retrocedarea cu condiţia încheierii unui protocol in acest sens între cele două comisii locale in cauză.

(3) Protocolul prevăzut la art. (2) va fi aprobat de către cele două comisii locale, iar după aprobare, va fi transmis la comisia judeţeană de fond
funciar." 

Toate considerentele mentionate anterior impun necesitatea modificării actualei legi pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, fapt pentru care, am iniţiat şi supunem dezbaterii şi adoptării, de către cele două Camere ale Parlamentului, prezenta propunere legislativă, explică iniţiatorii. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele