DCBusiness Finante Ministrul Finanţelor: Trimestrul III aduce vești bune. Scad cheltuielile de personal, cresc încasările ANAF

Ministrul Finanţelor: Trimestrul III aduce vești bune. Scad cheltuielile de personal, cresc încasările ANAF

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Ministrul Finanţelor anunţă că ANAF a depăşit planul de încasări.

Cheltuielile de personal sunt în scădere în trimestrul III, iar ANAF a depăşit planul la încasări, a afirmat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

"Pe parte de cheltuieli, o veste foarte bună sau încurajatoare din trimestrul III este că avem cheltuielile de personal în scădere. Pe trimestrul III scăderea este de 600 de milioane. An pe an bineînţeles este creştere, dar în trimestrul III este scădere. E un semn bun. O să se reflecte şi se va reflecta în execuţiile lunilor viitoare mult mai bine, inclusiv întregul efort pe care l-am depus prin pachetul I, pachetul II, şi inclusiv această plafonare la bunuri şi servicii. Pentru care am fost foarte criticaţi.

La sfârşit de an nu îmi face deloc plăcere să fac plafonări şi îmi dau seama că nu e deloc cel mai bun mesaj pe care l-ar aştepta primarii noştri, dar e un an foarte dificil şi îi rog să ne înţeleagă pentru că trebuie să închidem acest an cu bine şi trebuie să confirmăm această ţintă", a declarat Alexandru Nazare, la forumul "Provocări pentru pieţele financiare într-o economie marcată de dezechilibre macro şi presiuni fiscale", organizat de publicaţia online Profit.ro în parteneriat cu Team Innovation Media.

Cum stăm la capitolul încasări

"În privinţa veniturilor, în general, a performanţei veniturilor, că şi acest subiect este în atenţia publică, trimestrul III este singurul trimestru în care ANAF a făcut planul. A depăşit planul. ANAF trimestrul I, trimestrul II a avut un minus considerabil. Numai în trimestrul III a avut un plus şi se vede în trimestrul III o performanţă mai bună, inclusiv la TVA. La TVA la 9 luni 7,7% creştere, dar în trimestrul III separat, an pe an, diferenţa este de 14%.

Din aceste comparaţii se vede că e o colectare la TVA mai bună în trimestrul III şi noi sperăm să continue şi să se confirme în execuţiile lunilor următoare. Până la final de an vom avea o imagine mult mai clară a acestor dinamici", a transmis ministrul Alexandru Nazare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.