DCBusiness Actualitate Ministrul Finanţelor spune că plata salariilor și pensiilor pune o presiune majoră pe buget. "România are nevoie de măsuri ferme"

Ministrul Finanţelor spune că plata salariilor și pensiilor pune o presiune majoră pe buget. "România are nevoie de măsuri ferme"

Tanczos Barna
După patru luni din 2025, execuția bugetară reflectă un echilibru fragil între creșterea veniturilor și nevoia de a susține cheltuieli sociale și investiționale majore.

"Execuția bugetară din primele patru luni ale anului arată că asigurarea surselor de venituri pentru menținerea ritmului investițional și plata salariilor și pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriașă. România va putea atinge țintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor și crearea unui stat mai suplu.

În aceste patru luni, veniturile au crescut atât ca valoare, cât și ca pondere în PIB, ajungând la 200 de miliarde de lei. În aprilie, veniturile bugetare au fost de 59 de miliarde de lei, cu 16% mai mult față de aprilie 2024. Această creștere se datorează inclusiv unei colectări mai bune a TVA-ului", transmite ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

"Pensiile şi salariile, presiune pe buget"

"În ceea ce privește cheltuielile, plata salariilor și pensiilor, precum și investițiile - care au atins un nivel record de peste 32 de miliarde de lei - au avut un impact major asupra bugetului. În schimb, am reușit să reducem risipa cu bunuri și servicii, înregistrând chiar o ușoară scădere de 3,9% a acestora la nivelul bugetului de stat.

Diferența dintre venituri și cheltuieli a fost de 55,9 miliarde de lei, generând un deficit de 2,95%.

Cifrele demonstrează că avem o economie capabilă să genereze venituri substanțiale, chiar și într-o perioadă marcată de provocări. Totuși, este nevoie de un angajament mai ferm pentru pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri și cheltuieli. Noul guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor", mai transmite ministrul Finanţelor.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele