DCBusiness Actualitate Matteo Salvini, salvat de Parlament de ancheta procurorilor

Matteo Salvini, salvat de Parlament de ancheta procurorilor

Matteo Salvini
Matteo Salvini ar putea scăpa de urmărirea penală aprobată de un tribunal din Catania. Comisia pentru imunitate a Senatului italian a respins cererea făcută de către procurorii care-l acuză pe vicepremierul Italiei de ”sechestrare de persoane cu circumstanțe agravante” deoarece a blocat debarcarea pe pământ italian a migrnaților aflați de o navă de salvare

Acuzaţia se bazează pe decizia lui Salvini de a întârzia cu aproape o săptămână în august 2018, în pofida condiţiilor critice de la bord, debarcarea celor peste 150 de migranţi salvaţi şi transportaţi într-un port din Sicilia de nava Diciotti a pazei de coastă italiene.

Un tribunal special din Catania a stabilit că Salvini ar trebui judecat pentru această decizie, pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 şi 15 ani, dar aducerea sa în instanţă nu poate avea loc decât cu autorizare din partea Senatului - mai întâi în comisie, apoi în plen.

Citește și: Salvini riscă închisoarea. Subiectul imigrației îl duce în fața instanței

Comisia senatorială avea la dispoziţie 30 de zile pentru a examina cazul înainte de a emite o recomandare pentru votul în plen.

Marţi, membrii săi au votat, cu un scor de 16-6, pentru stoparea anchetei referitoare la suspiciunile de abuz de putere şi sechestrare de persoane. În favoarea lui Salvini au votat partidul acestuia, Liga (extremă dreapta), partenerul de guvernare Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Forza Italia. M5S şi-a consultat luni militanţii cu privire la poziţia pe care să o adopte, peste 59% dintre ei votând pentru sprijinirea lui Salvini.

Plenul Senatului va fi chemat să se pronunţe prin vot în acest caz în termen de 60 de zile.

Actualitate Vezi toate articolele