DCBusiness Actualitate Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu

Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis
Anunţul zilei de la Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

"Faza negocierilor pentru noul Guvern s-a încheiat. Coaliția proeuropeană, formată din PSD, PNL, UDMR și Minorități, s-a hotărât să construiască o majoritate și un Guvern. Astăzi deja, în Parlament, s-a verificat această majoritate și este certă.

Coaliția proeuropeană mi-a propus un candidat pe care am decis să-l accept. În consecință, desemnez pentru poziția de Prim-ministru al Guvernului României pe domnul Marcel Ciolacu.

În același timp, dați-mi voie să doresc mult succes noii Coaliții, o coaliție proeuropeană, pro-România, care are toate șansele să continue parcursul foarte bun al României după reușitele economice indiscutabile, după intrarea României în spațiul Schengen, și cred că vor face față foarte bine problemelor cu care, acum, cert, ne confruntăm, construirea bugetului și stabilirea calendarului pentru alegerile prezidențiale.", a transmis, luni, preşedintele Klaus Iohannis.

Ce a declarat Ciolacu

"Mandatul încredinţat astăzi mă onorează şi mă obligă. Trăim vremuri complicate. Eu cred că am învăţat cu toţii din greşelile trecutului. Sper că, alături de colegii mei din Coaliţie, să găsim cele mai bune soluţii pentru a trece cu bine peste provocările pe care le avem în faţă. Sunt conştient de faptul că nu va fi un mandat uşor.

Esenţial este ca acest Guvern să restabilească încrederea investitorilor şi să asigure un climat predictibil pentru mediul de afaceri. Trebuie să accelerăm reformele cuprinse în PNRR, pentru a reduce cheltuielile bugetare, iar orice surplus să îl ducem la investiţii, ca şi până acum", a spus liderul social-democrat, după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele