Cu prilejul primirii, miercuri, la Phenian, a secretarului Consiliului Securităţii Rusiei, Serghei Şoigu, aflat la a doua sa vizită în capitala nord-coreeană în mai puţin de trei luni, Kim a asigurat că guvernul său va acorda "sprijinul său necondiţionat poziţiei Rusiei şi politicii sale externe în toate chestiunile internaţionale cruciale, inclusiv în dosarul ucrainean", potrivit agenţiei oficiale nord-coreene KCNA.
Liderul nord-coreean şi-a exprimat totodată "convingerea că Rusia va obţine, ca întotdeauna, victoria în cauza sa sfântă de urmărire a dreptăţii", a adăugat KCNA.
Cele două părţi au convenit de asemenea să "continue să-şi întărească progresiv" relaţiile, conform aceleiaşi surse.
Vizita în Coreea de Nord a lui Serghei Şoigu, fost ministru al apărării, ilustrează apropierea accelerată dintre Moscova şi Phenian, notează AFP, care mai aminteşte că Rusia şi Coreea de Nord şi-au întărit în ultimii ani cooperarea militară, Coreea de Nord furnizând arme şi trupe pentru a susţine războiul Rusiei împotriva Ucrainei.