DCBusiness Actualitate Stiri Jill Biden, întîlnire cu Klaus și Carmen Iohannis

Jill Biden, întîlnire cu Klaus și Carmen Iohannis

Jill Biden a fost primită la Palatul Cotroceni de Carmen și Klaus Iohannis
Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, s-a întâlnit, sâmbătă, cu preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen.

Jill Biden şi Carmen Iohannis vor vizita o şcoală publică din Bucureşti, unde vor fi prezenţi copiii români şi ucraineni, precum şi mame ucrainene.

Prima Doamnă a SUA a ajuns în România vineri. La Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, ea s-a întâlnit cu militarii americani şi ai NATO.

Vizita în România este parte a unei deplasări de patru zile pe care Prima Doamnă a SUA o efectuează în ţara noastră şi Slovacia pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.

Soţia preşedintelui SUA a scris pe Twitter că scopul călătoriei sale în cele două state este de "a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin".

Jill Biden, Prima Doamnă a SUA, a ajuns, vineri, în România

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, ajunge vineri într-o vizită în România.

Ea a plecat în cursul nopţii de la Washington pentru o vizită de patru zile în România şi Slovacia, în care va sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni.

"În drum spre România şi Slovacia pentru a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin. De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari", a scris Jill Biden, pe Twitter.

Soţia preşedintelui american va vizita vineri Baza de la Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu militarii americani, după care, în cursul serii, va pleca spre Bucureşti.

Sâmbătă, Jill Biden se va întâlni cu membri ai Guvernului României, cu personalul Ambasadei SUA, lucrătorii implicaţi în acţiuni de ajutor umanitar, precum şi profesorii care îi ajută pe copiii ucraineni refugiaţi să se integreze într-un mediu şcolar stabil şi sigur. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.