DCBusiness Actualitate Irlanda și UE, negocieri intense pentru Brexit fără acord

Irlanda și UE, negocieri intense pentru Brexit fără acord

Practic, Marea Britanie va fi privita ca fiind din afara UE
Irlanda a negociat cu reprezentanții Comisiei Europene pentru o posibilă ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord. Intensificarea pregătirilor se va face pentru a atenua plecarea Londrei din blocul comunitar, a indicat vineri un purtător de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas, relatează Reuters.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul Republicii Irlanda, Leo Varadkar, au discutat joi seara la telefon pe această temă, Schinas declarând presei că aşteaptă cu nerăbdare să continue cooperarea strânsă, inclusiv în ce priveşte intensificarea unei eventuale acţiuni fără un acord în următoarele săptămâni.

Irlanda şi UE au negociat pentru un protocol privind un backstop (plasă de siguranţă), pentru a evita o graniţă vamală dură cu provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit, iar aceste negocieri au reprezentat unul din motivele pentru care parlamentarii britanici au refuzat sa ratifice tratatul convent de Theresa May.

Citește: Efect Brexit. Companiile britanice se mută în Olanda.

Liderii UE au spus că Republica Irlanda nu este sub presiune pentru a-şi atenua poziţia referitoare la backstop, aşa cum a cerut Theresa May.

Actualitate Vezi toate articolele