DCBusiness Actualitate Stiri India și-a revenit din COVID. CUM a reușit să treacă de perioada neagră, cu mii de morți în fiecare zi

India și-a revenit din COVID. CUM a reușit să treacă de perioada neagră, cu mii de morți în fiecare zi

”India scrie istorie”, a scris pe Twitter premierul Indiei. La câteva luni distanță de momentele în care o țară întreagă era îngenuncheată în fața pandemiei, oficialii au anunțat că India a administrat un miliard de doze de vaccin împotriva COVID-19.

”India scrie istorie. Am asistat la triumful științei indiene, a antreprenoriatului și a spiritului colectiv al celor 1,3 miliarde de indieni. Felicitări Indiei pentru că a trecut pragul de 1 miliard de vaccinări. Mulțumim medicilor noștri, asistentelor și tuturor celor care au ajutat la atingerea acestui punct”, a scris prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pe Twitter .

Agenția notează că aproximativ 75% din populația adultă a Indiei, care nu are contraindicații la vaccinare, a primit cel puțin o doză de vaccin, ceea ce înseamnă circa 700 de milioane de persoane. Aproximativ 20% din populație este vaccinată cu două doze.

În ultimele luni, autoritățile țării au intensificat campania de vaccinare a populației, despre care experții spun că a avut contribuție esențială la oprirea creșterii numărului de infectări, dar ratele scăzute de vaccinare cu a doua doză reprezintă o problemă, relatează Associated Press.

„Am dori să vedem acest număr crescând. Este necesară o acoperire completă [a populației] ”, a spus dr. Vinod Kumar Paul, șeful grupului de lucru național pentru COVID-19.

Anterior, în India, s-a planificat vaccinarea completă a 100% din populația adultă până la sfârșitul acestui an, dar experții spun că pentru a atinge acest obiectiv este necesară creșterea ratei de vaccinare.

Pe parcursul întregii perioade de pandemie din India, au fost raportate oficial aproximativ 34 de milioane de cazuri de infecție cu coronavirus și peste 452.000 de decese din cauza bolii.

Guvernul este optimist că aprovizionarea tot mai bună cu vaccinuri va fi suficientă pentru a-și acoperi angajamentele internaționale și interne.

Ambii furnizori de vaccin au crescut producția, Serum Institute producând acum aproximativ 220 de milioane de doze pe lună, iar Bharat Biotech aproximativ 30 de milioane, a spus Paul.

Citește și: Varianta mai AGRESIVĂ a tulpinei Delta a ajuns în Rusia, Portugalia, Austria

Joi, India a confirmat peste 18.400 de cazuri noi și 160 de decese, cu mult sub cele mai negre zile din mai, când decesele zilnice depășeau 4.000.

În ultimele luni, viața în India a revenit la normal, dar există temeri că situația ar putea escalada rapid dacă apare o nouă variantă.

„Dacă virusul devine diferit sau mutează, ar putea schimba totul”, a spus Paul.

Citește și: Tsunami de COVID în India, noua BOMBĂ epidemică a planetei