DCBusiness Actualitate Guvernul a aprobat reorganizarea Gărzii Forestiere: Mai puține posturi, structură administrativă simplificată

Guvernul a aprobat reorganizarea Gărzii Forestiere: Mai puține posturi, structură administrativă simplificată

Foto: Freepik.com
Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 46/2023 privind organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi gărzile forestiere.

Conform noilor prevederi, în cadrul structurii organizatorice prevăzute, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, la propunerea inspectorului general, se pot organiza servicii și compartimente, potrivit legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.

Numărul maxim de posturi aprobat pentru Garda Forestieră Națională și pentru gărzi este 842 (față de 1007 câte erau prevăzute înainte de modificări), din care:

a) Garda Forestieră Națională, 82 de posturi (față de 85 anterior), din care 45 de posturi pentru personalul cu pregătire în domeniul silvicultură și 37 (față de 38 anterior) de posturi pentru persoane cu atribuții auxiliare domeniului;

b) Gărzile Forestiere, 760 de posturi (față de 922 anterior), din care minimum 85% de posturi pentru personalul cu pregătire în domeniul silvicultură și restul posturilor pentru persoane cu atribuții auxiliare domeniului, respectiv juridic, economic, resurse umane, achiziții, investiții, administrativ, comunicare, IT și audit.

Încadrarea personalului Gărzii Forestiere Naționale și al gărzilor forestiere în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face cu respectarea  condițiilor prevăzute  de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal, în termen de minimum 30 de zile, dar nu mai mult de 120 de zile de la data intrării în vigoarea hotărârii.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele