DCBusiness Actualitate Grevă reluată pe aeroporturile din Germania

Grevă reluată pe aeroporturile din Germania

Greva este orgnizată de sindicatul Verdi
Personalul de securitate de pe câteva dintre aeroporturile Germaniei intră joi în grevă. O primă grevă de avertisment a avut luni dimineață pe aeroporturile berlineze Schonefeld și Tegel.

Greva personalului de securitate va afecta aeroporturile din Düsseldorf, Köln-Bonn şi Stuttgart și este organizată de sindicatul Verdi, care reunește 23.000 de agenți de securitate aeroportuară, trasnmite AFP. Greva va începe joi la ora locală 03:00 (02:00 GMT) şi va dura până la ora locală 24:00 (23:00 GMT).

Sindicatuliștii vor introducerea unui salariu minim orar de 20 de euro, faţă de nivelul actual de 17 euro. Asociaţia federală a companiilor de securitate aeriană din Germania (BDLS) a propus, la rândul său, o creştere a salariului orar cuprinsă între 2 şi 8,1%.

Citește și:

Cursele aeriene din Germania, date peste cap

BDLS și Verdi mai au programată o rundă de negocieri pe 23 ianuarie.

O primă grevă de avertisment a avut loc luni dimineaţă pe cele două aeroporturi berlineze, Schonefeld şi Tegel, 400 de membri ai personalului de securitate oprind lucrul pentru patru ore, ceea ce a dus la anularea a 50 de zboruri şi la amânarea altor 25.

Actualitate Vezi toate articolele